Socialiștii albanezi CENZUREAZĂ drastic orice critică la adresa regimului de la Tirana. Facebook și YouTube NU au nimic împotrivă


  • ACP
  • Aug 23, 2019 18:16
  • 2693
Socialiștii albanezi CENZUREAZĂ drastic orice critică la adresa regimului de la Tirana. Facebook și YouTube NU au nimic împotrivă

În Albania a început, anul acesta, o campanie severă de cenzură îndreptată împotriva tuturor acelora care critică guvernul și primăria din Tirana, campanie care, așa cum veți vedea în cele ce urmează,  pare desprinsă din manualul politic al Kremlinului, pe care până și rușii evită să îl aplice la literă.

Rețelele sociale sunt mediul în care este simțită în mod direct cenzura, în special pe Facebook și Youtube, postările critice la adresa autorităților, care folosesc imagini difuzate de televiziunile albaneze, fiind șterse rapid, iar conturile celor care exprimă opinii defavorabile guvernului și primăriei capitalei fiind temporar dezactivate.

Pentru a reuși asta, autoritățile din Tirana se folosesc de serviciile firmei germane Acromax Media Gmbh, deținută de acționari albanezi, care se ocupă de gestionarea drepturilor digitale pentru marile rețele media din Albania. Firma are contracte cu majoritatea posturilor de televiziune albaneze, Klan, Top Channel, News 24, Vision +, în numele cărora pretinde că operează când solicită scoaterea de pe Facebook ori Youtube a clipurilor în care sunt contestate autoritățile, clipuri care conțin imagini ce au fost difuzate de televiziunile cu care are contracte.

Motivul? Televiziunile în cauză nu și-au dat acordul ca imaginile să fie difuzate și pretind că au drept absolut de proprietate intelectuală asupra lor. Este evident vorba de un abuz al principiilor de copyright, câtă vreme imaginile preluate prezintă apariții publice ale autorităților, difuzate gratuit de televizuni, iar acestea nu au fost folosite în scopuri lucrative de cei nemulțumiți de guvern și primăria din Tirana.

În același timp, asupra postărilor care promovează imaginea guvernanților nu sunt emise nici un fel de pretenții de firma Acromax și acestea umplu paginile Facebook și Youtube fără probleme. Însă toate clipurile care conțin imagini cu promisiunile făcute de primarul Tiranei, Erion Veliaj, în 2015, în timpul campaniei electorale, și deloc îndeplinite, au fost șterse de pe rețelele de socializare. La fel, imaginile cu promisiunile făcute de Edi Rama, premierul socialist al Albaniei, prezentate pentru a-l critica, au fost epurate degrabă de pe internet. Odată cu clipurile, au fost șterse și paginile critice, iar o mulțime de conturi ale celor care atacă politica autorităților socialiste albaneze au fost temporar blocate.

Este evident vorba de o campanie radicală, condusă de guvern, folosind ca instrument de cenzură firma Acromax, pentru a încălca drepturile de liberă exprimare ale celor care sunt nemulțumiți de socialiștii care conduc acum țara.

Premierul Rama, absolvent al Academiei de Arte din Tirana și tânărul primar al capitalei, Veliaj, absolvent de studii în Occident, nu se sfiesc să oprească orice încercare de exprimare liberă critică la adresa lor pe rețelele sociale, încercând să reducă posibilitatea albanezilor de a protesta împotriva regimului impus de ei, iar rețele sociale nu par să aibă probleme în a răspunde favorabil autorităților albaneze la cererile ce pregătesc și decid cenzurarea abuzivă a utilizatorilor lor.

În țara europenă rămasă în afara Uniunii Europene, țară care a fost captivă unui regim comunist la fel de criminal ca cel de la noi, dacă nu mai rău, reflexele totalitare ale guvernanților nu sunt o mare surpriză, dar faptul că marile rețele sociale permit încălcarea sistematică a dreptului la liberă exprimare e deja extrem de periculos – mai multe detalii AICI.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.