Un număr semnificativ dintre victimele traficului de persoane este reprezentat de minori în România. Jurnalista Carmen Dumitrescu prezintă pe Liber în Teleorman cazul unei fetițe de 15 ani care a picat pradă prin metoda Loverboy.
Pe data de 7 august a acestui an, la Poliția Alexandria s-a făcut o sesizare pe numărul de urgență 112 cu privire la faptul că părinții unei copile de 15 ani aflaseră că aceasta se prostituează de câteva săptămâni, forțată de prietenul ei și de unchiul acestuia. Comisarul de poliție Iulian Orbeșteanu din cadrul Inspectoratului de Poliție Teleorman spunea atunci că bărbatul despre care se pretinde că ar desfășura activități de proxenetism este, de fapt, un adolescent de 15 ani, relatează Carmen Dumitrescu.
"Sesizarea s-a făcut pe 112. Persoana care a făcut sesizarea, împreună cu fiica ei, a fost adusă la sediul poliției. S-a întocmit dosar penal pentru proxenetism, pentru faptă, nu pentru persoană. Polițiștii desfășoară activități de identificare a persoanelor în cauză. Fata are 15 ani, i s-au luat declarații în prezența psihologului, pentru că e minoră, dar și mamei, care a făcut sesizarea. Ea spune că a întreținut relații sexuale contra-cost, fiind determinată de prietenul ei, care are aceeași vârstă cu ea".
Important de evidențiat este faptul că băiatul de 15 ani nu putea să facă de unul singur presiunile pentru ca fetița să se prostitueze. Băiatul era folosit de unchiul său ca o unealtă de care fetița să se îndrăgostească. De altfel, așa cum Liber în Teleorman precizează, fetița a ținut să specifice că ea nu a făcut nimic pentru bani, că totul a fost din dragoste. Totodată, jurnalista Carmen Dumitrescu atenționează că deși presiunea psihică pusă pe fetiță a determinat-o să accepte să meargă la diferite adrese pentru a întreține raporturi sexuale cu bărbați mult mai în vârstă decât ea, trebuie să ai o problemă în a judeca asta pentru că la 15 ani, copilul, în naivitatea lui, nu ia decizii în cunoștință de cauză.
Fetița a acordat un interviu pentru Liber în Teleorman în care a vorbit despre ce i s-a întâmplat, despre faptul că a fost agresată și, totodată, a relatat că nu este singura victimă a unchiului băiatului de 15 ani.
Potrivit unui raport al Ambasadei Statelor Unite ale Americii cu privire la traficul de persoane din România, aproape jumătate dintre victimele traficului de persoane din România sunt minori: “Funcţionarii publici şi ONG-urile au identificat 662 de victime în 2017, cel mai mic număr din ultimii peste 10 ani, în scădere faţă de 757 de victime identificate în 2016 şi 880 în 2015; aceste statistici includ victimele din cazuri aflate în prezent sub anchetă şi demarate de procurori în anii trecuţi. 51% dintre victime erau copii, 76% femei şi 69% fuseseră traficate în scop de exploatare sexuală”, se arată în raportul publicat în anul 2018.
Sursa foto: Gândul