"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Atitudinea aparent indiferentă a celui mai important reprezentant al statului român față de un militar prăbușit la câțiva metri de el, mai ales în contextul unor frămânătări naționale pe această temă declanșate tocmai de răceala și lipsa de compasiune cu care autoritățile au tratat oamenii aflați în situații de viață și de moarte, nu este ceva peste care opinia publică să treacă ușor. Se dezbate intens în rețelele de socializare și se interpretează diferit, probabil și în funcție de simpatiile politice, lipsa de reacția a președintelui Klaus Iohannis.
Este posibil ca șeful statului să nu fi sesizat incidentul? Puțin probabil. S-a produs la câțiva metri de el și a implicat mai multe persoane care s-au căznit să-l scoată pe militarul american pe brațe din zona publică. Dacă a văzut, ce l-a determinat atunci pe președinte să rămână rigid și oficial? A dorit să nu-l expună și mai mult pe militarul aflat într-o situație dificilă? I s-a suflat în cască să nu intervină pentru ca gestul său să nu abată atenția de la importantul eveniment? I s-a părut că mesajul din discurs este mai important decât un moment delicat al unui militar aliat oarecare? S-a ferit pentru a nu da incidentului o tentă electorală? Greu de crezut că în câteva secunde s-au analizat atâtea scenarii și s-a tras o concluzie deșteaptă. Mai degrabă, atât șeful staului, cât și stafful său nu dețin această rutină a empatiei publice naturale, de altfel, o adevărată problemă la nivel național dezbătută intens în ultima vreme. Nu era însă nevoie ca președintele Iohannis să-i facă militarului masaj cardiac, respirație gură la gură, să-i dea cu săruri la nas sau să ajute la transportarea lui către ambulanță. Un șef de stat puternic conectat cu poporul și cu misiunea sa transmite două cuvinte de îmbărbătare, dă de înțeles scurt că a remarcat situația și că-i pasă de un om în suferință și se întoarce la treburile oficiale.
În yoga, compasiunea este considerată cea mai înaltă formă de iubire, iar la Sfânta Liturghie, cea mai importantă procesiune creștină, se reamintește, de fiecare dată, că fundamentul religiei lui Hristos este conținut în această sintagmă „mila păcii, jerta laudei” care vorbește necuprinsa milă a Tatălui Ceresc față de poporul binecredincios ce are de împlinit un îndemn clar, fără echivoc: „milă voiesc, iar nu jertfă”. Ce se întâmplă însă în Grădina Maicii Domnului care pare pustie de empatie, unde până și un ditamai teologul creștin ca Teodor Baconschi vorbește despre fetișizarea unui îndemn divin?! „Mai lăsați-mă cu ”empatia” - acest cuvânt fetișizat! Omul e făcut să conlucreze (și deci să vibreze emoțional) cu cel mult 100 de alți indivizi: e un dat biologic.Nouă ne lipsesc educația, ordinea, gândirea limpede, cultura democratică, respectul unor proceduri clare, ierarhizarea pe bază de merit și bunul simț deprins prin cei șapte ani de acasă. Empatia nu salvează nimic”, scrie Baconschi într-o postare recentă pe Facebook apreciată de aproape 800 de persoane.
Redau mai jos reacțiile față de atitudinea lui Iohannis a doi oameni pe care îi admir și care mi s-au părut mereu echilibrați, corecți, cu poziționări argumentate în situații controversate care au dus la o divizare a opiniei publice. Tot mai jos găsiți câteva filmulețe cu reacțiilor unor importanți lideri ai lumii libere la incidente similare.
Ciprian Mihali:„Oamenii se bucură, oamenii suferă. Oamenii sunt entuziaști, oamenii sunt bolnavi. Oamenii sunt puternici, oamenii sunt slabi.
Mi se pare, în continuare, înspăimântătoare lipsa de sensibilitate a șefului statului la suferință umană. A reținut cineva ceva din discursul sau? Nu, a fost un discurs de o platitudine obișnuită și repede uitată.
În schimb am reținut toți cruzimea absenței unei reacții atunci când suferință sau slăbiciunea umană sunt prezente. Ce rost au cuvintele când un om se prăbușește lângă ține?
Biet stat român condus de cuvinte.”
Cristina Țopescu: ”Am fost admonestata de mai mulți prieteni de pe fb că l suspectez pe președinte de insuficientă empatie. Recentul episod cu militarul leșinat a împărțit iar opinia publică în două. Nimic mai firesc. Nu putem nici gândi, nici simți toți la fel. Patimile sunt însă mari, se vede că se apropie scrutinul prezidențial. E foarte sănătos să avem opinii diverse. Nesănătos, însă, să ne luăm din atâta. Mă pot înșela, nu am fost la față locului, dar din filmare, pare greu de crezut că președintele n a văzut nimic, n a simțit, măcar, rumoarea din jur, iscată de leșinul militarului. Iar dacă a fost așa, oamenii președintelui cred că ar trebui să fie mai atenți la ce se întâmplă la astfel de evenimente, există modalități specifice prin care îi poți semnala președintelui, chiar și în timpul unui discurs, că în proximitatea lui se întâmplă ceva la care se cuvine o reacție din partea să. Și asta nu numai în perioade electorale. Dacă președintele nu a văzut incidentul sau era foarte concentrat pe discurs și n a băgat de seama, oamenii lui trebuie să fie ochii și urechile sale, trebuie să l ajute să iasă bine din astfel de situații. L am votat pe Klaus Iohannis și e foarte probabil să l votez din nou, dacă altcineva nu mă convinge mai mult, bineînțeles. Asta înseamnă că așteptările mele de la dansul sunt cu atât mai mari.
Un consilier bun, cu coloana vertebrală și cu adevărat devotat președintelui pentru care lucrează, îi atrage atenția când face asemenea greșeli sau, ideal, îl ajută să evite asemenea situațîi delicate. Dacă votez un om, nu înseamnă că nu sunt foarte atentă la tot ce face el. Și asta n o fac în calitate de jurnalist, pentru care exercițiul obiectivității e obligatoriu, o fac pur și simplu că cetățean care votează și își ține ochii deschiși, după care, fără să dețină adevărul absolut, emite niște opinii, atât.”
