DOCUMENT. Minte Poliția Olt? Datele oficiale prin care instituția pretinde că e un model de competență privind găsirea minorilor


DOCUMENT. Minte Poliția Olt? Datele oficiale prin care instituția pretinde că e un model de competență privind găsirea minorilor

Ioana Constantin, secretarul general adjunct al PMP, publică pe Facebook răspunsul Inspectoratului Județean de Poliție Olt la solicitarea privind numărul de minori dispăruți din 2015 până în iulie 2019 și numărul de persoane dispărute în cadrul aceleiași perioade cu vârsta de peste 18 ani. 

În contextul incompetenței de care au dat dovadă polițiștii în intervenția în cazul ororii de la Caracal, Poliția transmite acum o serie de date oficiale asupra cărora planează suspiciuni că ar încerca să mușamalizeze cancerul din această instituție. 

Poliția Olt pretinde că au fost găsiți toți minorii dispăruți din 2015 până în iulie 2019 cu excepția unuia singur. Totodată, privind persoanele cu vârsta de peste 18 ani, Poliția Olt transmite că în perioada 2015-iulie 2019 a găsit 217 persoane din cele 237 date dispărute. 

Astfel, Ioana Constantin pune o serie de întrebări esențiale în legătură cu incompetența Poliției Olt: "Câte dintre disparițiile de minori au fost înregistrate? Cum e posibil ca în cazul Alexandra și în cazul Luiza (care nu este minoră) să vedem un asemenea festival de incompetență? Cum a fost posibil ca oamenii legii să stea în fața curții lui Gheorghe Dincă fără să intre, deși art. 159 din Codul de Procedură Penală și Constituția României le permiteau? Cum e posibil ca rudelor să li se spună să meargă acasă că “vine ea”?".

Redăm în cele ce urmează comunicatul Ioanel Constantin:

"Pe hârtie e totul bine în Olt. Au fost găsiți toți minorii dispăruți din 2015 până în iulie 2019, cu excepția unui singur minor (probabil Alexandra), așa arată un răspuns oficial pe care l-am primit azi de la IPJ Olt. Cifrele oficiale arată bine mereu, nu? 
Nu vă vine să credeți? Aveți răspunsul oficial mai jos!

În perioada 2015 – 2018 au dispărut 186 de minori și au fost identificați 186. În perioada ianuarie – iulie 2019 au dispărut 32 de minori și au fost identificați 31. Am sunat la IPJ Olt să întreb dacă “identificați” înseamnă “găsiți” și am primit confirmarea. Limba română mai joacă feste. Răspunsul: identificați înseamnă găsiți.

Rămân întrebări multe și dure: câte dintre disparițiile de minori au fost înregistrate? Cum e posibil ca în cazul Alexandra și în cazul Luiza (care nu este minoră) să vedem un asemenea festival de incompetență? Cum a fost posibil ca oamenii legii să stea în fața curții lui Gheorghe Dincă fără să intre, deși art. 159 din Codul de Procedură Penală și Constituția României le permiteau? Cum e posibil ca rudelor să li se spună să meargă acasă că “vine ea”?

În cazul persoanelor peste 18 ani voi solicita situația defalcată pe vârste", a dezvăluit Ioana Constantin pe Facebook.

Prezentăm în cele ce urmează documentul cu răspunsul IPJ Olt:

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.