Nicolae Mirea, demis pentru incompetență de la șefia Poliției Caracal, vrea să se pensioneze


Nicolae Mirea, demis pentru incompetență de la șefia Poliției Caracal, vrea să se pensioneze

Dat afară pentru incompetența afișată în cazul ororii de la Caracal, fostul șef al Poliției Caracal, Nicolae Mirea, își dorește acum să iasă la pensie.

CITIȚI ȘI: Strigător la cer! Fostul șef al Poliției Caracal dă vina pe Alexandra că ar fi indus în eroare autoritățile în ceea ce privește localizarea casei criminalului

„Deja a depus raportul pentru începerea procedurii de ieşire la pensie”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, potrivit Mediafax. Decizia se aplică din 5 august. Mirea lucra în Poliţie din 1990, ocupând mai multe funcţii în cadrul Poliţiei Caracal. Acesta declara halucinant în urmă cu trei zile că nu a greșit cu nimic în ziua în care Alexandra a sunat disperată la 112, spunând că a fost răpită și violată și că are nevoie de ajutor.

„Prima dată ne-a sunat fata. După, am sunat la numărul acela și nu ne-a mai răspuns. Și peste cam vreo jumătate de oră a sunat ea, din nou și nu știu ce s-a făcut. Nu știu dacă au sunat subordonații mei sau nu, atunci a apucat fata să le spună că vede un brad, vede un nuc, că sunt niște câini, da, ne-a dus în eroare cu o poartă roșie care nu era la drum. Bine, nu asta contează. Eroarea era totală. Am căutat cu toată poliția elementele ca o casă să aibă un brad, un nuc și așa mai departe. Brazii erau doi mici, nici nu depășeau un gard. Erau în fața casei. În sfârșit…” s-a apărat Mirea.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.