DEZVĂLUIRI CUTREMURĂTOARE: Cum au RATAT autoritățile salvarea Alexandrei. Incompetența, obraznicia și prostia Poliției Caracal


DEZVĂLUIRI CUTREMURĂTOARE: Cum au RATAT autoritățile salvarea Alexandrei. Incompetența, obraznicia și prostia Poliției Caracal

În cazul abominabilei crime de la Caracal, amatorismul, nesimțirea și lichelismul generalizat al autorităților ating cote de neînchipuit, potrivit jurnaliștilor de la www.gazetanoua.ro, care fac dezvăluiri puțin spus scandaloase despre incompetența și obrăznicia Poliției Caracal.

Miercuri, tatăl Alexandrei a mers la poliție și a spus că i-a dispărut fata. 

A explicat contextul și a primit un răspuns halucinant: „Hai, bă, ce dracu'... știi cum sunt fetele în ziua de azi... apare mâine-poimâine cu iubitul de mână!”.

Apoi, când au venit apelurile la 112, polițiștii l-au luat, de acasă, pe tatăl fetei și, la primele două percheziții, i-au zis: „Hai dă tu cu piciorul în ușă că noi nu intrăm... uite, mai e și un câine...”.

Tatăl fetei a spart ușa cu piciorul la primele două percheziții, iar la ultima adresă nu l-au mai luat. Apoi, la ora 05.00, părintele a fost chemat la adresa criminalului.

Șeful Poliției Caracal, Nicolae Mirea, i-a zis tatălui Alexandrei: „Dacă dă dracu' să fie încurcată cu vreunul, tu plătești toate perchezițiile!”.

Apoi, chemat la declarații, tatăl a fost luat în primire de nevasta polițistului caracalean, șefa Secției Osica: „Aaaaa, de-asta ne agitați pe toți... sunteți rudă cu Alexandru Cumpănașu... faceți valuri, veniți să ne agitați aici...”. 

Alexandra, fata ucisă în Caracal, era nepoata lui Alexandru Cumpănașu, președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României declarând, vineri, că polițiștii au pierdut timp așteptând să confirme dacă vocea care a sunat la 112 de 3 ori era chiar a fetei.

Șeful Poliției Române, chestorul Ioan Buda, a anunțat, vineri, că l-a destituit din funcție pe inspectorul șef adjunct al Inspectoratului Județean de Poliție Olt, Nicolae Eugen Alexe, care era împuternicit pe această poziție, în urma neregulilor din cazul fetei ucise în Caracal. La rândul lui, și Ioan Buda a fost demis.

Perchezițiile, abia la ora 06.00

Autorizația de percheziție a locuinței lui Gheorghe Dincă, suspectul în cazul crimei din Caracal, s-a dat vineri dimineața, în jurul orei 03.00 – 03.30. Cu toate acestea, percheziția domiciliară a început doar la ora 06.00, au precizat sursele citate.

Procurorul general Bogdan Licu a dispus, vineri, efectuarea de verificări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, pentru a fi analizat modul în care procurorii din structură au supravegheat cercetarea în cazul fetei din Olt.

Sursa articolului: www.gazetanoua.ro

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.