Crimele comunismului: dictatorul Kim Jong-un ÎNFOMETEAZĂ Coreea de Nord și NU acceptă ajutoare umanitare din partea Coreei de Sud


  • ACP
  • Jul 23, 2019 19:35
  • 9088
Crimele comunismului: dictatorul Kim Jong-un ÎNFOMETEAZĂ Coreea de Nord și NU acceptă ajutoare umanitare din partea Coreei de Sud

Foametea din Coreea de Nord este bine cunoscută în lume, iar noi, românii care am trăit anii '80 știm mai bine decât toți ce înseamnă asta. Mâncarea este dată numai pe cartelă, dar și așa lipsește, salariile sunt mici și abia ajung pentru traiul de zi cu zi, iar cei din rural nu își pot crește și tăia după voie propriile animale. De la începutul anului acesta, viața nord-coreenilor a devenit însă și mai grea, rațiile alimentare scăzând drastic față de cât erau anul trecut, adică de la 550 de grame de alimente pe zi, la 330 grame pentru o familie – mai multe detalii AICI.

O cauză anunțată oficial de autoritățile de la Phenian pentru acestă criză alimentară a fost anul agricol slab, dar la comuniști nici anii buni nu aduc cine știe ce bunăstare, așa că e clar că e vorba de o criză clasică a sistemului comunist. Tot specific comunismului e și autoritarismul, dictatura, care nu ține cont de nevoile poporului chinuit de lipsuri și urmărește numai interese contrare acestuia.

Zilele acestea, autoritățile nord-coreene au anunțat oficialii de la World Food Program că țara lor nu va accepta o donație de 50.000 de tone de orez, venită din partea Coreei de Sud, din cauza exercițiilor militare pe care armata sud-coreeană le va avea împreună cu armata americană în luna august. Mai mult, autoritățile nord-coreene au anunțat că dacă exercițiile vor avea loc, pregătirea următoarei runde de negocieri cu Statele Unite privind dezarmarea nucleară va fi foarte dificilă...

Despre o altă donație, de 12 milioane de dolari, care a fost anunțată tot din partea Coreei de Sud, nu au spus nimic cei de la Phenian, părând că aceasta va fi acceptată, dar, în continuare, autoritățile sud-coreene speră că vor găsi o modalitate ca și donația lor de cereale să fie acceptată. Respingerea categorică a ajutorului în alimente vine când autoritățile sud-coreene erau deja în faza finală a pregătirilor logistice pentru transport și distribuire a imensei cantități de orez, dar oficialii Ministerului Unificării de la Seul nu au renunțat și speră ca până la sfârșitul lunii septembrie să găsească înțelegere la comuniștii din Phenian, ca să fie livrat ajutorul alimentar – mai multe detalii AICI.

Asta vine în timp ce, zilele acestea, dictatorul cu porniri genocidare Kim Jong-un s-a lăsat fotografiat lângă un submarin militar nou, de mari dimensiuni, foarte modern, care ar urma să intre în dotarea armatei sale în perioada imediat următoare, în condițiile în care țara este grav afectată de foamete – AICI.

Comuniștii conduși de Kim Jong-un fac, invariabil, cheltuieli anapoda, în dispreț total pentru suferința marii majorități a nord-coreenilor: parade militare imense, alegeri absolut inutile, cum au fost cele de duminica ce a trecut, la care participarea a fost de 99,98%, iar acum înzestrarea armatei cu un submarin nou, foarte costisitor și probabil inutil în cazul unui război cu America și Coreea de Sud.

Asta demonstrează încă o dată, fără să mai fi fost cazul, cât contează pentru Kim Jong-un și comuniștii lui suferința oamenilor care mor de foame în Coreea de Nord, oameni la care, din cât se vede, se gândesc mult mai mult ”inamicii” din Coreea de Sud.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.