Înțelegere între Petre Daea și Gabriel Oprea. Generalul Izmene și-a angajat fiul la Ministerul Agriculturii pentru "maturizare"


Înțelegere între Petre Daea și Gabriel Oprea. Generalul Izmene și-a angajat fiul la Ministerul Agriculturii pentru "maturizare"

Ministrul Agriculturii Petre Daea s-a înțeles pe ascuns cu fostul ministru de Interne Gabriel Oprea pentru ca fiul celui ultim menționat să fie angajat în minister pentru maturizare, informează g4media.ro

Deși la începutul anului nu a reușit să se angajeze la minister, s-a găsit și pentru el o soluție, Oprea jr. obținând un post în baza unui contract pe perioadă determinată.  

Gabriel Marin Oprea (23 de ani) s-a ocupat, teoretic, de activități ce au ținut de asigurarea Președinției Consiliului UE de către România. Potrivit surselor G4Media.ro, tătăl lui Oprea jr a dorit să-și angajeze fiul la minister în încercarea de a-și maturiza fiul, un obișnuit al cluburilor și aparițiilor mondene.

”În perioada 01 mai – 01 iulie 2019, domnul Gabriel Marin Oprea a fost angajat temporar al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, îndeplinind activități specifice privind organizarea de evenimente pe perioada asigurării de către România a Președinției Consiliului UE și implementarea strategiei de organizare comună a pieței conform regulamentelor europene și cadrului legislativ național”, se arată într-un răspuns transmis G4Media.ro de ministerul agriculturii.

La începutul anului, fiul generalului Gabriel Oprea a încercat să se angajeze la Ministerul Agriculturii. După ce presa a relatat despre concursul unde s-a înscris Oprea jr., concursul a fost anulat și postul blocat.

Surse din cadrul Ministerului Agriculturii au declarat pentru G4Media.ro că Gabriel Marin Oprea nu prea venea la muncă. Potrivit acestora, Gabriel Oprea dorea ca fiul său să se se maturizeze și să aibă un serviciu cu program.

A fost angajat pe pile, venea când voia și pleca cu mult timp înainte de terminarea programului. Lucra direct cu secretarul general din minister, Constantin Ilie Aprodu, și el un apropiat al lui Gabriel Oprea, ne-a explicat o sursă din ministerul Agriculturii.

Aceeași sursă ne-a explicat și motivul pentru care Gabriel Marin Oprea ar fi fost angajat pe un post unde salariul lunar era aproape de o mie de euro.

”Ne era vorba de bani, Gabriel Oprea credea că așa se maturizează fiul său, un copil crescut cu totul la dispoziție. Credea că așa mai renunță la fete, cluburi și mașini. Asta spuneau chiar apropiații secretarului general Ilie Aprodu, care știau de la acesta. Este haios, dar ăsta este adevărul. Gabriel Oprea își maturizează fiul pe bani și funcții publice. Funcție care putea fi ocupată de un copil cu adevărat muncitor, care avea nevoie de un salariu ca să-și plătească lunar chiria”, a declarat o sursă din minister. 

CITIȚI AICI INVESTIGAȚIA INTEGRALĂ

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.