Dincolo de umorul involuntar recent, stârnit de „pilula albastră” din discursul lui Dan Barna, liderul USR și prezidențiabilul de sâmbătă al uniunii, și de pantofii de „godfather” corporatist ai acestuia, situația în sânul Alianței, poate ultima speranță a românilor care mai sunt interesați de politică, nu e chiar atât de veselă. Ba, Adevărul vorbește chiar despre tensiuni – îngrijorătoare și periculoase – dacă e să ținem cont de faptul că, nu de puține ori, orgoliile în rândul intelectualilor și superioritatea cu care privesc din turnul lor de fildeș au fost extrem de nocive, ducând la ruperi de alianțe, plecări intempestive, decizii pripite, greșite care au ajutat adversarul să-și întărească poziția și să atace decisiv în ultimă instanță.
„Marea problemă e negocierea pentru parlamentare. Acolo e miza uriaşă şi nu cred că ne vom înţelege“, au dezvăluit surse din cadrul Alianței pentru Adevărul. Negociatorii USR au propus în primă fază un raport de doi la unu pe liste în favoarea USR. PLUS a refuzat. A doua ofertă dinspre Dan Barna: USR să primească din start 43 de locuri eligibile pentru Parlament, cât a obţinut în 2016, iar restul locurilor să se împartă paritar. PLUS a refuzat din nou. „S-ar fi ajuns la un procent de 70% în favoarea USR, deci total inechitabil“, susţin sursele citate. De ce refuză USR paritatea? Partidul condus de Dan Barna invocă trei argumente principale: structuri mai eficiente în teritoriu, Opoziţie timp de doi ani la PSD în Parlament, timp în care PLUS n-a existat ca partid, şi o contribuţie cu mai mulţi bani la campania electorală pentru europarlamentare. De partea cealaltă, PLUS susţine că scorul mare obţinut de Alianţa 2020 la euroalegeri se datorează imaginii lui Dacian Cioloş, cap de listă pentru Bruxelles.
Potrivit Adevărul, USR a mers la negocieri cu un sondaj de opinie defalcat, în care PLUS era cotat cu 7%, în timp ce USR avea 17%. Liderii USR le-au transmis celor de la PLUS că fără ei ar fi riscat să nu intre în Parlamentul European. În replică, şi PLUS a venit cu un sondaj, în care USR nu trecea de 10%. De asemenea, PLUS se laudă cu mai mulţi membri de partid decât USR, chiar dacă nu are la fel de multe filiale. Cât despre bani, campania a fost sponsorizată în mare parte cu fondurile primite de USR de la stat, ca partid parlamentar. Au fost şi contribuţii private, de ambele părţi. „În unele filiale, raportul dintre USR şi PLUS e de 6 la 1. Deci PLUS a adus un leu, noi am pus 6. Sumele sunt demonstrate cu acte, căci cei mai mulţi bani au venit din subvenţie. I-am trecut la caiet pe datornici. Trebuie să ne recuperăm banii cumva. Însă nu neapărat banii sunt problema, ci negocierea politică“, au susţinut mai mulţi lideri USR de filială pentru „Adevărul“.
Singurul punct în privința căruia pare să existe armonie deplină între cele două formațiuni este tandemul președinte-premier, Barna vizând funcția de șef de stat, iar Cioloș pe cea de șef al Executivului.
Mai multe detalii AICI