Marian Oprișan se simte cu musca pe căciulă: E un abuz faptul că ANI publică declarațiile de avere


Marian Oprișan se simte cu musca pe căciulă: E un abuz faptul că ANI publică declarațiile de avere

Baronul PSD din Vrancea, Marian Oprișan, a spus pentru Libertatea că este un abuz că Agenția Națională de Integritate (ANI) publică declarațiile de avere ale deminitarilor și funcționarilor publici. 

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, și-a „anonimizat” declarațiile de avere pe site-ul instituție pe care o conduce, deși legea nu permite. De curând, Oprișan a declarat că nu-și va mai ascunde veniturile, însă crede că averea demnitarilor nu trebuie să fie la vedere, pentru că riscă să fie călcați de hoți.

Libertatea l-a contactat pe Marian Oprișan, pentru documentarea unui caz cu privire la averea sa. „Eu sunt un tip foarte transparent”, a spus președintele CJ Vrancea. A explicat că familia sa are venituri din „tranzacții imobiliare, din dobânzi bancare, din dividende”, care nu au nici o legătură cu el. Așa se explică, spune liderul PSD Vrancea, și faptul că mama sa deține un Ford Shelby F150, în valoare de 120.000 de euro. Întrebat cum se împacă această „transparență” cu faptul că pe site-ul Consiliului Județean Vrancea declarația sa de avere este „anonimizată”, Marian Oprișan a răspuns: „E frumos să ți se dea în cap pentru două tablouașe?”.

Marian Oprișan este de părere că informații precum averea nu ar trebui să fie publice, deoarece ridică riscuri pentru demnitari. Totodată, despre faptul că declarațiile de avere ale demnitarilor și funcționarilor publici sunt oricum publicate de site-ul ANI, Oprișan spune că este ”un abuz”.

Practica occidentală e următoarea: îți depui declarația de avere, dar ea nu e în văzul lumii. Discutăm în termeni realiști. Nu e cazul meu, dar poate are cineva două tablouașe, nu știu care, și vrem să-l facem guvernatorul Băncii Naționale sau prim-ministru, ceva. E frumos să-i dea cineva în cap că află că are două Rembrandturi?”, spune vicepreședintele PSD.

Acum, când o depun, n-o mai anonimizez. E o prostie, pentru că legea îmi permite acest lucru. Este exagerat ce face ANI. Declarația trebuie să fie anonimizată, iar la ea să aibă acces ANI și organele abilitate ale statului, dacă suspectează vreun gen de infracțiune. Celelalte sunt povești de adormit copiii”, a mai spus Marian Oprișan. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.