O nouă halucinație de proporții epice: fostul pușcăriaș PSD-ist Adrian Severin – condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare pentru încasarea unei șpăgi babane în Parlamentul European, pedeapsă din care a executat doar 1 an și 2 luni, făcând uz de tot soiul de tertipuri – sare la beregata premierului Viorica Dăncilă, pe care o acuză în termeni duri, la fel ca pe întregul guvern PSD-ALDE, că ar fi… ”fraudat” alegerile europarlamentare la comanda… ”puterilor străine care își impart România”.
Noua prostie debitată pe Facebook de puțin spus controversatul Severin, odinioară ideolog fălos al PSD, face parte din rețetarul predilect al propagandei putiniste, a cărei marotă caraghioasă se bazează pe minciuna că România (membră cu drepturi depline a NATO și a UE) ar fi o ”colonie” a așa-numitelor ”puteri străine” (se referă, desigur, la Occident și SUA). De altfel, Severin s-a remarcat de-a lungul ultimilor doi ani prin lansarea de narațiuni putiniste, împreună cu două nume ”grele” ale FSN/PDSR/PSD: Adrian Năstase, fost pușcăriaș de drept comun, și Răzvan Theodorescu, cel care mințea poporul cu TVR, în timp ce studenții erau călcați pe cap la propriu de mineri.
Precizăm că Ștefan Frumușeanu (”Cine mi-a ucis fiul? Dosarul Frumușanu-Crăiniceanu se redeschide”, Editura Humanitas, 2015, București) îl acuză pe Adrian Severin că s-a implicat în mod activ, în repetate rânduri, în tergiversarea și distrugerea dosarului dublului asasinat săvârșit în Piața Victoriei, în timpul mineriadei din septembrie 1991, speță în care a fost făcut scăpat criminalul cu epoleți.
Dincolo de aceste aspecte de neuitat, să observăm caracterul realmente caraghios al tiribombei lui Severin: adică, Viorica Dăncilă și tot Guvernul PSD-ALDE ar fi fraudat în gașcă alegerile europene și ar fi trecut referendumul pe Justiție organizat de Klaus Iohannis pentru că… așa li s-a poruncit din sfere oculte și străine.
Iată ce debitează Adrian Severin, cu nesaț incorigibil:
”Votul la alegerile europene și referendumul din 26 mai 2019 a fost fraudat; frauda a fost convenită de organizatorii scrutinului – respectiv Guvernul PSD/ALDE – și beneficiarii rezultatelor lui; chiar și cei care ar dori să pună în discuție rezultatele fraudei ezită să o facă ținând seama de costurile imense ale răsturnării unui fapt împlinit. (…)
Cu cine s-a făcut blatul și cum a fost el impus Guvernului. Iată răspunsul meu la aceste întrebări.
Blatul nu s-a făcut cu partidele de mucava care alcătuiesc opoziția din România, ci cu puterile străine care își împart România.
Guvernul român a acceptat să intre în acest joc întrucât el însuși este o simplă butaforie. România este un protectorat condus din mandat extern. Ca atare ea nu are Guvern național, ci o guvernanță a cărei marjă de libertate este cea lăsată de spațiul cuprins între liniile de front ale puterilor străine care și-o dispute”, scrie Adrian Severin.
Un șpăgar care a făcut de râs România
Vă amintim că Severin a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în Parlamentul European, unde PSD-istul a acceptat bani pentru susținerea unor amendamente false (există probe video mai mult decât concludente), alături de europarlamentarul austriac Ernst Strasser, și de un altul, sloven. Severin avea să fie eliberat după doar un an și două luni de închisoare, odată cu austriacul, numai că acesta din urmă și-a recunoscut fapta și nu a avut niciodată obrăznicia de a susține că ar fi fost victima vreunui ”stat paralel” (sau cine știe ce alte conspirații internaționale), așa cum se tot isterizează Adrian Severin (unul dintre foștii ideologi ai PSD). Recent, instanța supremă i-a respins fostului europarlamentar contestația în anulare. De reținut că Severin nu este numai un fost pușcăriaș care susține cu agresivitate ofensiva PSD-ALDE îndreptată împotriva Justiției – fostul europarlamentar este, totodată, și un virulent critic al Uniunii Europene, rostogolind în mod uzual (alături de Adrian Năstase, Răzvan Theodorescu ș.a.m.d.) narațiuni predilecte ale Kremlinului.