"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Nu e multă vreme trecută de când Oana Bogdan, apropiată a lui Cioloș, fostă secretar de stat în Ministerul Culturii din guvernul condus de el, în momentul de față având un rol important în cadrul PLUS, ținea capul de afiș al politicii românești cu niște declarații pe care orice om întreg la cap le-ar considera perfect compatibile cu cele ale oricărui activist comunist.
Pe foarte scurt, ea a vorbit despre abolirea proprietății. În loc să urmeze scuze după cele zise de tânăra politiciană, au urmat câteva explicații din mai multe părți – a fost greșit înțeleasă pentru că se referea la o realitate viitoare într-o lume hipertehnologizată, iar ea nu poate fi considerată comunistă de vreme ce e arhitectă (sic). Prostia că ar fi imposibil să fie comunistă pentru că e arhitectă a spus-o întâi fostul servant al sumbrului Brucan, Lucian Mândruță, iar apoi a fost reluată pentru că unora li s-a părut că asta ar închide discuția.
Numai că o privire atentă asupra lumii arhitecților secolului al XX-lea lămurește rapid cât de atașați au fost unii dintre cei mai cunoscuți din rândurile lor de valorile lumii libere, într-una din cele mai întunecate perioade ale omenirii.
Începutul erei sovietice coincide cu lansarea școlii de arhitectură Bauhaus în Germania, la Weimar, în 1919. Primul arhitect occidental care a lucrat pentru sovietici a fost Erich Mendelsohn, membru al acestei școli de arhitectură, căruia i s-a încredințat proiectarea fabricii de textile Krasnoie Znamia din Leningrad, în 1925. Omul nu era un mare suporter al comuniștilor, dar visa la ridicarea unei lumi a viitorului, iar asta era posibil în primul rând în URSS, după părerea arhitectului. Imediat după Mendelsohn și cunoscutul Le Corbusier a început lucrul la complexul de clădiri Tentrosoyuz, Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum din Moscova, în 1928.
După o perioadă de lucru cu sovieticii, ambii arhitecți au înțeles ce presupune de fapt traiul în comunismul și au reușit să se retragă din URSS și din toată relația toxică cu Imperiul Răului, exact la momentul când aventura în care se băgaseră începea să devină foarte periculoasă și pentru ei.
În 1930, a sosit la lucru, în Uniunea Sovietică, un grup de arhitecți și ingineri conduși de Ernst May, fost consilier municipal pentru construcții în Frankfurt. Spre deosebire de Mendelsohn și Le Corbusier, care nu au lucrat ca angajați ai statului sovietic, aceștia au intrat în rândurile funcționărimii sovietice, mulți dintre ei având solide convingeri comuniste. Opera lor a fost proiectarea și ridicarea unor cartiere de blocuri identice, incomode, în Magnitogorsk, Nijny Tagil, Novokuznetsk (numit mai târziu Stalinsk), Leninsk-Kuznetsky, și altele care vor deveni tipice pentru URSS și apoi pentru alte țări comuniste.
Elvețianul Hannes Meyer, fost director al școlii Bauhaus din Dessau, s-a mutat în 1930 la Moscova împreună cu un grup de foști studenți tot pentru a-și trăi idealul comunist și a ajuta la edificarea imperiului sovietic. Îndată ce au ajuns în URSS, Meyer și ucenicii s-au înscris în Uniunea Organizațiilor Arhitecților Proletari, unde au dus o susținută muncă de propagandă comunistă. Numai că Meyer a reușit să se retragă din URSS în 1936, așa cum o făcuse și o parte din echipa cu care venise.
Mulți dintre cei care au rămas în URSS, dintre arhitecții veniți de bunăvoie din Occident, au picat victime obiceiului sovietic de lichidare a elitelor. Antonin Urban a fost executat în 1938 după ce a fost acuzat de spionaj, Béla Sheffler, care a participat la proiectarea Uralmaszavod din Sverdlovsk a fost executat în 1942, Margarete Mengel, secretarea lui Hannes Meyer a fost executată în 1938, Philip Toltsiner a fost trimis în 1937 în gulag, pentru zece ani. Arhitectul elvețian Hans Schmidt, care a reușit să fugă din URSS în 1937, a revenit în 1957 în lumea comunistă condusă de ruși, că arhitect șef al Institutului de Design din Berlinul de Est – mai multe detalii AICI.
Scurta istorie amoroasă dintre arhitecți și comunism ar putea lămuri cât de departe de realitate sunt cei care au refuzat să accepte că Oana Bogdan are vederi de sorginte comunistă doar datorită profesiei sale. De altfel, tânăra arhitecta a reușit să mai revină și cu alte declarații specifice spațiului sovietic, ceea ce nu îi aduce, din câte putem înțelege, nici o scădere de autoritate în partidul unde activează.
Ultima mărturisire comunistoidă publică lansată de politiciana de la PLUS sună ca propaganda ”ecologistă” sovietică (la mare modă în KGB), care avea rolul de a înfrâna creșterea economică a Occidentului.
Scrie Oana Bogdan, pe 5 iunie, pe pagina sa de Facebook – ”Fiecare dintre noi trebuie să aibă grijă de mediul înconjurător, dar rolul cel mai important îl joacă politicul. Vestea proastă e că ne confruntăm cu o criză de sistem: modelul bazat pe creștere infinită pe o planetă cu resurse finite și-a atins limita. Vestea bună e că un model bazat pe creșterea stării de bine a oamenilor mai degrabă decât pe productivitate și creștere economică (ceea ce deseori nu se reflectă în calitatea vieții) este valabil doar dacă există voință politică”.
Această ultima mărturisire de credință comunistă făcută Oana Bogdan sună exact ca propaganda ”ecologistă” sovietică, la greu cultivată de KGB de-a lungul timpului, care avea rolul de a convinge opinia publică din lumea liberă să înfrâneze creșterea economică a Occidentului – mai multe detalii AICI.
Mihail Budyko, un specialist sovietic în ecologie a scris mai multe pe marginea problemelor aduse în discuție de Oana Bogdan, urmând cea mai curată teorie comunistă și ajungând la singura concluzia posibilă și în cazul celor spuse de ”roata mortice” de la PLUS – criza globală ecologică, datorată sistemului capitalist, poate fi rezolvată numai prin planificarea socialistă a economiei. Budyko, Global Ecology, 14–15, 258, 303; Budyko, et al., Evolution of the Biosphere, XIII, 294, 329–30; Gerasimov, Geography and Ecology (Moscow: Progress Publishers, 1983).
Alt specialist în domeniu, tot sovietic, Ivan Timofeevici Frolov, a scris că pericolul crizei ecologice a devenit real nu din cauza folosirii mecanismelor tehnice, ci din cauza bazei spirituale, socio-economice, practice, a modului de producție capitalist – mai multe detalii AICI.
Ar fi interesant de știut câți dintre cei aflați în conducerea partidului domnului Cioloș sunt de acord cu aceste convingeri sovietice ale Oanei Bogdan. Și dacă e posibil, nu ar strică să ne spună și nouă, alegătorilor, cum stau lucrurile cu doctrina partidului în care și-a găsit un loc atât de stabil tânăra arhitectă.
