Fostul ministru al Transporturilor din perioada guvernării USL, Relu Fenechiu, a cerut, în instanță, să i se dea înapoi o șpagă de patru milioane de lei, plus dobândă, banii aflându-se în prezent la o firmă care a fost controlată de o apropiată a demnitarului liberal, scrie site-ul reporteris.ro din Iași.
În perioada 2012-2014, Fenechiu a promis celor de la Siveco că-i va ajuta să obțină contracte cu ministerul Justiției. În schimbul acestui sprijin, el a cerut patru milioane de lei, însă banii urmau să-i fie virați prin firma Profile Business Consulting, controlată de apropiata sa. Profile Consulting a încheiat, în acest scop, două contracte fictive de consultanță cu Siveco.
DNA a aflat de acest aranjament în 2016, iar Fenechiu, care la acel moment se afla deja la pușcărie, fiind condamnat în alt dosar, și-a recunoscut fapta. Judecătorii i-au dat, în acest dosar, o pedeapsă de 46 de luni de închisoare. Șpaga virată de Siveco către Profile Consulting n-a ajuns însă niciodată la fostul ministru al Transporturilor, rămânând în conturile celor de la Profile Consulting. Acum, Fenechiu își cere șpaga pentru care a fost condamnat.
Pe de altă parte, până acum, statul român, prin ANAF, nu a recuperat nici un leu din prejudiciile de 9,6 milioane de lei pe care Fenechiu trebuia să le achite în dosarele Transformatorul și Siveco, arată reporteris.ro.