CCR a respins sesizările USR în legătură cu invalidarea numirilor lui Gheorghe Stan, şef al Secţiei de Investigaţie a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), şi a fostului vicepreşedinte al CSM Cristian Deliorga în funcţiile de judecător al Curţii Constituţionale.
Amintim că în data de 14 mai, USR a sesizat CCR privind numirea lui Gheorghe Stan ca judecător al Curții Constituționale a României, respectiv numirea lui Cristian Deliorga în funcția menționată anterior.
Motivația în cazul lui Gheorghe Stan:
"Din momentul numirii, prin hotărâre a Camerei Deputaţilor, şi momentul publicării în Monitorul Oficial a acestei hotărâri, domnul procuror nu şi-a prezentat demisia, ceea ce i-a permis ulterior să efectueze anumite acte procesuale, în condiţiile în care a fost numit judecător la CCR. Nu poţi fi în acelaşi timp şi judecător şi în acelaşi timp şi procuror. (…) O altă chestiune – nu a fost respectată condiţia referitoare la înalta pregătire profesională. Am avut un set de întrebări în Camera Deputaţilor şi în Comisia juridică, domnul Gheorghe Stan fie a răspuns greşit, fie nu a răspuns la aceste întrebări. În afară de aceasta, CV-ul dumnealui nu este unul care să ne facă să concluzionăm că are o înaltă pregătire profesională, o anvergură de judecător la CCR. De asemenea, toate actele pe care le-a îndeplinit în calitate de şef al Secţiei speciale, în ultima perioadă, au demonstrat că nu îndeplineşte acea condiţie referitoare la independenţa pe care ar trebui să o manifeste un judecător la CCR, chiar şi faţă de cei care l-au numit", a spus deputatul USR Stelian Ion în Parlament în data de 14 mai.
Motivația în cazul lui Cristian Deliorga:
"Al doilea motiv este legat de faptul că s-a încălcat în mod flagrant legea în Senat, în sensul că audierea care trebuia efectuată nu a fost efectuată şi în plenul Senatului, aşa cum impune în mod imperativ legea. Trist este că tot ce s-a întâmplat în ultimul timp aruncă, din păcate, o umbră de îndoială asupra activităţii Curţii Constituţionale, ceea ce a fost reflectat şi în scrisoarea din partea oficialilor europeni, din partea prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, care în mod explicit vizează această ultimă decizie referitoare la completurile de cinci judecători, care şi în opinia Comisiei Europene reprezintă un atac la independenţa Justiţiei din România. Nu vrem ca cea mai importantă Curte din România care se ocupă de verificarea constituţionalităţii, de apărarea Constituţiei, să fie codaşul Europei între Curţile Constituţionale din UE. Imaginea CCR şi credibilitatea acesteia sunt foarte importante şi trebuie apărate. La CCR nu trebuie să ajungă marionete sau oameni care nu sunt pregătiţi profesional", a mai declarat Stelian Ion.