Călin Popescu Tăriceanu a primit o lovitură grea miercuri, 29 mai. Concret, Comisia juridică a Senatului a votat miercuri în favoarea ridicătii imunității lui Tăriceanu cu 3 voturi "pentru", 2 voturi "împotrivă" și unul nul.
Decizia a fost anunțată de președintele Comisiei juridice a Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc. La ședința comisiei au fost prezenți doi senatori PNL, un senator USR, doi senatori PSD și un senator UDMR, informează g4media.ro.
Raportul comisiei juridice va fi trimis plenului Senatului, cel care are ultimul cuvânt în acest caz. De menționat că PSD are singur majoritatea în plenul Senatului.
Amintim că pe 7 noiembrie 2018, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu-Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 – 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.
Comisia juridică trebuie să întocmească raportul care va fi transmis plenului Senatului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea DNA.