Poveste emoționantă de la Iași. „Prietenii mei nu sunt fasciști. Sunt salvatori!”


Poveste emoționantă de la Iași. „Prietenii mei nu sunt fasciști. Sunt salvatori!”

Omul care a torpilat justiția și aproape a aruncat țara în haos pentru a scăpa de pușcărie își minte acum odios propriul electorat, dezinformând că adversarii săi politici organizează, pe tot cuprinsul țării, protestele contra lui și a partidului-mafie, folosind ca masă de manevră drogați agresivi care lovesc bătrâni lipsiți de apărare. Mai mult, Dragnea i-a comparat pe protestatari cu Cămășile negre din Germania anilor 30. (Mincinosul s-a referit probabil la Cămășile brune sau Sturmabteilung-SA, trupele paramilitare ale lui Hitler din anii '20-'30. Purtând uniforme de culoare maro, după exemplul Cămășilor Negre ale fasciștilor italieni, din aceeași periodă, trupele SA asigurau ordinea la reuniunile Partidului Național-Socialist și organizau atacuri asupra adversarilor politici.i)

Liviu Dragnea a afirmat toate astea și multe altele, la fel de odioase, luni seară, la Antena 3, un post de televiziune fondat de Dan Voiculescu pentru a manipula telespectatorii în direcția intereselor politice sau financiare ale fostului securist, îmbogățit prin prăduirea Crescent, una din companiile prin care Securitatea derula diverse afaceri înainte de 1989.

Jurnalistul ieșean Gabriel Gachi, prezent la mitingul din 9 mai, în tabăra contramanifesanților, a scris cu indignare și amărăciune, pe Facebook, ce s-a văzut din colțul său:

„Dragnea vorbește încontinuu la A3 că în față oglinzii despre atitudinea fascistă a protestatarilor de la Iași.

Vorbesc și eu la pereți, că tot e ceva decât să nu spun nimic. Grupul meu s-a adunat la protest, pe 9 mai, am stat compact în față la Junimea. Unul e IT-ist, are propria firma de 15 ani, a făcut niște aplicații premiere mondiale, a creat propriul soft pe care îl vinde în toată lumea. Altul e inginer, are două fetițe pe care le iubește că pe ochii din cap, omul n-ar omorî o muscă. Și e un mare caracter. Altă e medic, altul are 40 de angajați în producție industrială pentru export, altul face mobilă de lux, vinde la toți avocații și doctorii din oraș, e și o avocata în comercial, treaba grea, trebuie multă carte, mai e încă un medic, eu ziarist, un alt stomatolog, altul are o pensiune cu 20 de camere, zidită cu mâna lui, că un ctitor, și nu mai stau să-i enumăr pe toți, cu zecile de copii ce vin în urmă noastră, educați, binecrescuti, care știu deja ce vor de la viață și se simt deja responsabili pentru viitorul lor, adică nu sparg semințe și nu se lasă purtați de val la întâmplare.

Și tot grupul asta m-a asurzit de mi-au pocnit timpanele în numai un sfert de ora. Credeam că o să sângerez. Înainte s-a băut o cafea și-un suc pe Pietonal, apoi s-a protestat. Nu din ura față de pesediști și de ceilalți semeni, ci din teamă acută, foarte prezența, pentru viitorul lor imediat. Teamă pentru răul de a două zi, nu față de unul abstract, imposibil de explicat, ci un rău palpabil, care i-a făcut să iasă din case, să-și lase treburile sau micile tabieturi, un rău resimțit instinctiv, că o alarmă în creier, alimentat zi de zi de Dragnea și de A3, chiar și astăzi, cu inconștiență.

Grupul meu e de toată ispravă pentru această țară. Mereu ne împingem viață înainte, clădim ceva, ne analizăm și ne zbatem că să nu cădem, vara întindem 20 de corturi în poiana pe care noi o știm, ne luăm cadouri la zilele copiilor și ne ajutăm între noi că să supraviețuim în micile noastre afaceri.

Și nu vrem că Dragnea să ne numească fasciști! Au fluierat și au suflat în vuvuzele de m-au asurzit, dar n-o făceau dacă nu simțeau pericolul. Prietenii mei nu sunt fasciști. Sunt salvatori.”

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.