Independența și Coroana României, celebrate la cetatea de scaun a Țării Românești


Independența și Coroana României, celebrate la cetatea de scaun a Țării Românești

Mișcarea pentru Regat și Coroană organizează la Târgoviște, cetatea de scaun a Țării Românești, pe data de 8 mai un eveniment în care celebrează Independența și Coroana României. Acesta se dedică zilei de 10 mai, care are o triplă semnificație pentru români: 153 de ani de Dinastie Regală, 142 de ani de Independență, 138 de ani de la proclamarea Regatului Român. Evenimentul va avea loc în prezența Principelui Nicolae al României.

Pomenirea Regelui Mihai se va oficia la Mănăstirea Dealu, umrând ca apoi de la ora 18:00, Teatrul „Tony Bulandra” să fie gazda unui simpozion intitulat „Sfânta zi de 10 Mai” unde vor urca pe scenă: Corul bărbătesc ”Valachia Christiana” dirijat de prof. dr. Mihail Vlădăreanu, Cvartetul ”Carmina Burana”, prof. dr. Nicolae Constantinescu, prof. dr. Marian Curculescu, Marilena Rotaru, Teodor Bâte, Ciprian Preduț, iar în foaierul teatrului va fi organizată o expoziție și numeroase proiecții de documente din istoria Coroanei Române.

Redăm în întregime comunicatul Mișcării pentru Regat și Coroană:

"Mișcarea pentru Regat și Coroană celebrează la Târgoviște, cetatea de scaun a Țării Românești, Independența și Coroana României. Ziua de 10 Mai, sărbătoare națională, cu întreita sa semnificație - 153 de ani de Dinastie Regală, 142 de ani de Independență, 138 de ani de la proclamarea Regatului Român – va reuni monarhiști din întreaga țară, într-un program desfășurat pe parcursul zilei de miercuri, 8 mai, la Curtea Domnească, Mânăstirea Dealu și Teatrul Tony Bulandra. Întregul eveniment se desfășoară în prezența Principelui Nicolae al României. La Mănăstirea Dealu va fi oficiată o pomenire a Regelui Mihai, fost elev al Liceului Militar ”Nicolae Filipescu”, din acest lăcaș. La ora 18, la Teatrul Tony Bulandra va avea loc un simpozion intitulat ”Sfânta zi de 10 Mai”. În foaierul teatrului, invitații vor putea vedea expoziția document ”Județul Dâmbovița între 1866-1947”. Pe scena teatrului ”Tony Bulandra” vor urca, sărbătorind Coroana Română, Corul bărbătesc ”Valachia Christiana” dirijat de prof. dr. Mihail Vlădăreanu, Cvartetul ”Carmina Burana”, prof. dr. Nicolae Constantinescu, prof. dr. Marian Curculescu, Marilena Rotaru, Teodor Bâte, Ciprian Preduț. Videoproiecțiile vor adăuga prețioase documente din istoria Coroanei Române.

Evenimentul are binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.