Daniel Barbu, fost președinte al Autorității Electorale Permanente și în prezent numărul doi pe lista ALDE pentru alegerile europarlamentare, este urmărit penal de procurorii DNA, unde este acuzat în dosarul lui Mircea Drăghici că în perioada cât a fost șef la AEP nu a urmărit cum se cheltuie banii primiți ca subvenție de către partidele politice.
„În cauza mediatizată prin comunicatele nr.294/VIII/3 din 2 aprilie 2019 și nr. 372/VIII/3 din 22 aprilie 2019, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de o persoană care, la data faptelor, deținea funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP), cu privire la săvârșirea infracțiunii de neurmărire conform legii a respectării destinației subvențiilor (prev. de art. 10, lit. b, teza a II-a din Legea nr. 78/2000).
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 27 mai 2017 – 27 februarie 2019, în calitate de președinte al Autorității Electorale Permanente, suspectul nu ar fi urmărit, conform legii, destinația subvențiilor acordate formațiunilor politice, în sensul în care
- nu ar fi dispus, potrivit Legii finanțării activității partidelor politice (art. 44 din Legea nr. 334/2006 republicată), verificări anuale pentru fiecare partid, privind respectarea prevederilor legale referitoare la venituri (inclusiv cele provenite din fonduri publice, subvenții) și cheltuieli
- ar fi stopat unele controale aflate în curs.
Concret, printr-o adresă din data de 22.01.2019, ca urmare a unei scrisori adresate Autorității Electorale Permanente de către trezorierul unui partid, în calitate de președinte al AEP, suspectul ar fi dispus în mod discreționar, oprirea controalelor inițiate prin ordine de serviciu de către directorul structurii competente, controale ce vizau respectiva formațiune politică.
În dispozițiile Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale nu există nicio prevedere legală care să permită oprirea unui control dispus de directorul structurii competente din cadrul AEP.
Deși a luat cunoștință prin angajații AEP de ”unele nereguli cu referire la utilizarea subvențiilor ”, nu a fost de acord cu solicitarea unuia dintre angajați săi de a se relua controalele suspendate din dispoziția sa, preferând să își dea demisia în data de 27.02.2019 din funcția de președinte al AEP.
La data de 24 aprilie 2019, persoanei i s-a adus la cunoștință calitatea de suspect în conformitate cu prevederile art. 307 din CPP.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”, arată un comunicat al DNA.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au extins, luni, urmărirea penală față de Mircea Drăghici, trezorier PSD, cu privire la o altă infracțiune de delapidare, informează DNA.
„În calitate de trezorier al unui partid, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând formațiunii politice respective, suspectul ar fi dispus scoaterea din patrimoniul partidului a unui autoturism de lux (marca Mercedes Benz model GLE 350 Coupe) cu o valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării. Concret, data de 10.07.2017, formațiunea politică, prin trezorier, a cumpărat autoturismul anterior menționat, iar la data de 18.07.2017, autoturismul ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului. Banii pentru autoturism au fost plătiți abia la data de 23.08.2018”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Mircea Drăghici a fost pus sub urmărire penală în 2 aprilie de procurorii DNA pentru că şi-ar fi însuşit 380.000 de euro din subvenţiile acordate pentru PSD, pe care i-a folosit pentru plata unui imobil. Trezorierul PSD este acuzat că și-ar fi însușit banii de subvenţii pentru partid prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil.
DNA susține că acest contract avea "un caracter simulat" pentru a-i permite lui Drăghici să folosească banii din subvenții în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, respectiv pentru plata parțială în proporție de peste 2/3 a unui imobil.
Drăghici se află în funcția de trezorier al PSD, calitate în care are atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și sumelor de bani provenite din fonduri publice sau private.