Viorica Dăncilă, confesiune devastatoare despre Anca Alexandrescu, umbra lui Dragnea la Palatul Victoria: „Este una dintre cele mai RELE persoane pe care le-am întâlnit în viață”


Viorica Dăncilă, confesiune devastatoare despre Anca Alexandrescu, umbra lui Dragnea la Palatul Victoria: „Este una dintre cele mai RELE persoane pe care le-am întâlnit în viață”

Într-un amplu material publicat de adevarul.ro este detaliată relația tot mai tensionată, aproape imposibilă, dintre premierul Viorica Dăncilă și consilierul său onorific Anca Alexandrescu, „cerberul lui Liviu Dragnea la Palatul Victoria”.

„În Guvern ştie toată lumea că prin vocea Ancăi Alexandrescu vorbeşte, de fapt, Liviu Dragnea. Anca Alexandrescu este umbra lui Dragnea la Palatul Victoria“, au precizat surse guvernamentale.

Tensiunea dintre cele două este atât de mare în ultima vreme, încât Alexandreasca a dispărut câteva zile din preajma premierului, fiind remarcată, în schimb, în suita care l-a însoțit pe Liviu Dragnea la Giurgiu, unde liderul PSD a tras pe nas niște miros românesc de ceapă verde și a ofilit cu mustața-i grizonată o legătură de pătrunjel.

Surse din Guvern susţin că mai mulţi miniştri s-au plâns că Alexandrescu le blochează întâlnirile cu premierul Viorica Dăncilă. Şi nu doar miniştrii: „primari, şefi de Consilii Judeţene sau diverşi funcţionari pur şi simplu n-au fost primiţi la Guvern pentru că aşa a hotărât Anca Alexandrescu, fără să se consulte cu Viorica Dăncilă. Premierul a primit apoi critici de la oameni din partid fără să ştie motivul“.

Sunt tensiuni şi din cauza comunicării. „Premierul le-a reproşat mai multor miniştri că nu vorbesc despre realizările programului de guvernare, însă cea care filtrează comunicatele e tot consiliera sa. Fiecare ministru trebuie să primească acceptul Ancăi Alexandrescu pentru comunicatele de presă, iar tot Anca Alexandrescu hotărăşte, cu de la sine putere, ce comunicate sunt postate pe grupurile jurnaliştilor acreditaţi pe Guvern şi pe PSD. Deci întreaga comunicare a Guvernului, până în cele mai mici detalii, e la mâna Ancăi Alexandrescu“, au dezvăluit surse guvernamentale pentru adevarul.ro.


„Anca este una dintre cele mai rele persoane pe care le-am întâlnit în viaţă“, s-ar fi plâns Viorica Dăncilă, potrivit adevarul.ro, unor apropiaţi din Guvern. De asemenea, premierul o suspectează pe Anca Alexandrescu că i-ar fi inserat în mod intenţionat greşeli în discursuri tocmai pentru a-i distruge imaginea, astfel încât să nu devină o ameninţare pentru Liviu Dragnea. 

Interesantele dezvăluiri din culisele relațiilor otrăvite de la Palatul Victoria le puteți citi integral AICI.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.