Theresa May a anunțat că își va da demisia cu o condiție. Declarația a fost făcută în fața parlamentarilor din Partidul Conservator


Theresa May a anunțat că își va da demisia cu o condiție. Declarația a fost făcută în fața parlamentarilor din Partidul Conservator

Potrivit surselor citate de presa britanică, premierul Marii Britanii, Theresa May, le-a transmis parlamentarilor din Partidul Conservator că va demisiona în cazul în care se vor face progrese în privința procedurii de retragere a țării din UE.

Theresa May a declarat că vrea o tranziţie „cât mai elegantă" „după aprobarea Acordului privind retragerea ţării din UE", a declarat deputatul conservator Simon Hart, citat de Sky News. Informaţia a fost confirmată de surse citate de BBC, potrivit mediafax.ro

„Sunt pregătită să mă retrag din funcţie mai devreme decât intenţionam în scopul asigurării unui Brexit uşor şi ordonat", a declarat un alt deputat conservator.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.