Un specialist în drept constituțional propune întrebarea pentru referendumul pe justiție: "E cea mai potrivită!"


Un specialist în drept constituțional propune întrebarea pentru referendumul pe justiție: "E cea mai potrivită!"

Profesorul universitar Radu Carp, de la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, specialist în drept constituțional, a scris într-o postare pe Facebook cum ar trebui să sune întrebarea la referendumul pentru justiție.

Totodată, el susține că va fi un referendum greu, dar nu imposibil, iar „importantă este tendința, nu scorul în sine”, făcând referire la prezența românilor la vot.

„Am spus și o repet: cea mai potrivită întrebare pentru referendumul care va fi declanșat este "Sunteți de acord cu continuarea angajamentelor asumate de România în calitate de stat membru UE în vederea independenței justiției și a luptei anticorupție?"

De fapt despre asta este vorba, aceasta este esența disputei politice în acest moment: unii vor să înceteze orice referință la MCV, Comisia de la Veneția, Comisia Europeană, etc., alții vor dimpotrivă respectarea angajamentelor asumate”, a spus Radu Carp.

„Va fi un referendum greu, dacă nu imposibil de validat. Va fi greu de constituit o grupare pro și una contra, care să provoace dezbatere, oricât de paradoxal ar părea. Estimez, pe baza datelor de la ultimele alegeri și a sondajelor credibile din 2016 până în prezent, o prezență de 25%. 26,5% mai exact. Pe de altă parte, importantă este tendința, nu scorul în sine. Ori acest lucru este mai greu de înțeles”, a mai scris Radu Carp pe Facebook.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.