Europarlamentarul Laurenţiu Rebega, membru Pro România, a fost trimis în judecată de DNA pentru fapte comise în perioada în care era vicepreşedinte al CJ Prahova, pentru instigare la folosirea cu rea-credinţă de documente false pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, instigare la schimbarea fără drept a destinaţiei fondurilor europene, participaţie improprie la folosirea cu rea-credinţă de documente pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, două infracţiuni de spălare de bani, două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia şi complicitate la folosirea cu rea-credinţă de documente false pentru obţinerea de fonduri europene.
El este acuzat că a avut "un rol central" în trei cazuri de fraudare a proiectelor cu finanţare din fonduri europene destinate agriculturii şi educaţiei, informează news.ro.
Conform DNA, Laurenţiu Rebega, la data faptelor vicepreşedinte al Consiliului judeţean Prahova şi persoană care controla activitatea mai multor firme cu profil agricol, iar în prezent membru al Parlamentului European, a fost trimis în judectaă pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la folosirea cu rea-credinţă de documente false pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, instigare la schimbarea fără drept a destinaţiei fondurilor europene, participaţie improprie la folosirea cu rea-credinţă de documente pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, două infracţiuni de spălare de bani, două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia şi complicitate la folosirea cu rea-credinţă de documente false pentru obţinerea de fonduri europene.
Citiți AICI detalierea infracțiunilor comise de Laurențiu Rebega conform DNA