PSD încearcă să se spele de vina incompetenței. România ar pierde bani deoarece Cuc și Suciu nu sunt numiți miniștri de către Iohannis


PSD încearcă să se spele de vina incompetenței. România ar pierde bani deoarece Cuc și Suciu nu sunt numiți miniștri de către Iohannis

PSD dă vina pe președintele României Klaus Iohannis invocând că România ar pierde 6,9 milioane de euro pe zi întrucât refuză numirea miniștrilor la Transporturi și Dezvoltare când de fapt vina este a formațiunii lui Dragnea pentru numele incompetente, nefrecventabile pe care le-a propus.

”Începând de azi, campania electorală a lui Iohannis Bețe-n-Roate va costa România câte 6,9 de milioane euro/zi reprezentând fonduri europene neabsorbite la Ministerul Transporturilor și la Ministerul Dezvoltării. Aceasta e în medie valoarea fondurilor europene absorbite pe zi lucrătoare de cele două ministere în 2018. După expirarea perioadei de 45 de zile de interimat, aceste ministere lipsite de miniștri nu mai pot deconta facturile pentru proiectele cu fonduri europene. În ultimii doi ani PSD a accelerat semnificativ absorbția banilor europeni, dar rezultatele ar fi putut fi mai bune dacă Iohannis nu ar băga bețe-n roate”, scrie PSD pe pagina oficială de Facebook.

Amintim că prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a transmis, miercuri, preşedintelui României, Klaus Iohannis, propunerile de numire a miniştrilor pentru portofoliile Dezvoltării Regionale şi Transporturilor, adică Daniel Suciu, respectiv Răzvan Cuc.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.