Kovesi pune PSD-ul pe jar: a atacat la CEDO decizia de revocare din funcția de șef al DNA


Kovesi pune PSD-ul pe jar: a atacat la CEDO decizia de revocare din funcția de șef al DNA

Laura Codruţa Kovesi a atacat la CEDO decizia de revocare din funcţia de şef al DNA. Kovesi susține că nu a avut calitatea de parte în conflictul constituțional soluționat la CCR, că instanța constituțională a hotărât revocarea sa dar că nu a fost citată.

„Am formulat în luna decembrie 2018 o plângere, în nume personal, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în care am arătat că au fost încălcate mai multe drepturi prevăzute înConvenția Europeană a Drepturilor Omului în ceea ce privește revocarea din funcția de procuror șef al DNA ca urmare a Deciziei nr.358 din 30 mai 2018 pronunțată de Curtea Constituțională. Motivele pe care le-am invocat în acțiune au vizat faptul că, prin decizia sa, Curtea Constituțională a hotărât revocarea din funcție, deși, nu am avut calitatea de parte în conflictul soluționat de instanța constituțională, nu am fost citată în fața Curții Constituționale și nu am avut posibilitatea de a avea cel puțin calitatea de „intervenientă” pentru a exprima un punct de vedere în apărarea mea”, susține Kovesi, potrivit newsweek.ro

Fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție spune că a reclamat și lipsa unui drept intern prin care să poată exercita o cale de atac împotriva Deciziei CCR.

„Decizia Curții Constituționale nu a putut fi contestată, inexistența unei căi de atac fiind stabilită de însăși motivarea Deciziei Curții Constituționale. Astfel, am reclamat și faptul că nu există în dreptul intern un temei de drept prin care să poată fi exercitată o cale de atac împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 358 din 30 mai 2018. În procedura în care Curtea Constituțională a emis Decizia nr. 358 din 30 mai 2018 nu au fost respectate garanțiile unui proces echitabil, sub aspectul accesului la un tribunal, având în vedere că nu există în dreptul intern „un recurs efectiv”, un temei de drept și o procedurăi nternă bazată pe criterii obiective care să îmi ofere dreptul la o contestație privitoare la drepturile și obligațiile cu caracter civil referitoare la măsurile disciplinare dispuse de ministrul justiției și decise de Curtea Constituțională printr-o decizie definitivă, fără cale de atac”, a declarat Laura Codruţa Kovesi prin intermediul Biroului de presă al Parchetului general.”

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.