În Polonia crește antipatia față de evrei, americani și ucraineni. Care sunt rezultatele unui sondaj recent privind această problemă


  • ACP
  • Feb 11, 2026 20:19
  • 263
În Polonia crește antipatia față de evrei, americani și ucraineni. Care sunt rezultatele unui sondaj recent privind această problemă

O creștere semnificativă a numărului polonezilor care nu simpatizează ucrainenii, evreii și americanii a fost înregistrată într-un sondaj recent, realizat anual în Polonia de agenția de cercetare de stat CBOS.

Sondajul, realizat anual din 1993, întreabă polonezii dacă le plac sau nu anumite grupuri naționale și etnice, din 21 de astfel de grupuri.  

Potrivit sondajului realizat anul acesta, rușii apar drept cei mai antipatici pentru polonezi, apoi urmează romii, iar pe locul trei se află bielorușii. Imediat, pe locul 4 se află evreii, urmați de palestinieni și ucraineni.  

În schimb, italienii, cehii și slovacii sunt cei mai plăcuți de polonezi.  

Față de anul trecut, sondajul arată o creștere cu opt procente a proporției polonezilor care spun că nu le plac evreii (40%) și americanii (18%), rezultând astfel cea mai mare creștere în rândul tuturor grupurilor naționale. Următoarea creștere semnificativă a proporției celor care nu sunt plăcuți a fost înregistrată în cazul ucrainenilor (43%), cu cinci puncte procentuale.  

În paralel, opiniile pozitive despre evrei au ajuns la numai 22%, înregistrând cel mai scăzut nivel din 2006.

Proporția celor care simpatizează americanii a scăzut de la 68% în 2023, când erau cel mai simpatizat grup, la 47% în prezent, adică pe locul cinci, după britanici.  

Atitudinea față de americani și Statele Unite s-a înrăutățit de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, acum un an, fapt evidențiat mai mult sau mai puțin direct de o serie de sondaje. Astfel, un sondaj realizat în ianuarie de agenția SW Research pentru cotidianul Rzeczpospolita arăta că mai mult de jumătate dintre polonezi consideră că SUA nu mai reprezintă un aliat de încredere al Poloniei. Totodată, sondajul acesta dezvăluie că numai 29,9% consideră SUA un aliat de încredere iar 16,9% nu au nicio opinie față de această chestiune.

Antipatia față de ucraineni scăzuse în 2023 la cel mai mic nivel înregistrat, de 17%, față de 40% în 2018 și un maxim de 66% în 1994, dar sondajul CBOS arată clar că sentimentele anti-ucrainene revin din nou în proporție îngrijorătoare.  

Cât privește proporția polonezilor care nu simpatizează rușii, aceasta a crescut semnificativ de la debutul războiului Rusiei asupra Ucrainei, dar și rușii consideră Polonia drept țara cea mai ostilă, potrivit unui studiu publicat săptămâna trecută de Levada Center, o casa rusă de sondaje. (sursa: Notes from Poland)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.