”Diplomatul” Plahotniuc


”Diplomatul” Plahotniuc

“Pasiunea” inconfundabilă a lui Plahotniuc față de pașapoarte este foarte bine cunoscută, mai ales afacerile acestuia de milioane de euro în perioada când Serghei Răilean era director al Agenției Servicii Publice (ASP). Afacerile au continuat chiar și după fuga oligarhului din Republica Moldova în iunie 2019, avându-i complici pe ex-directorul ASP Vladislav Zara și Alexandru Vîlcu prin intermediul firmelor offshore din Hong Kong și Bulgaria (detalii AICI). 

Dar nu despre milioanele de euro făcute ilegal de Plahotniuc și complicii săi de la ASP aș dori să stărui în continuare. Printre cele 17 pașapoarte și alte documente sechestrate de poliția grecească la vila lui Plahotniuc din Grecia (rog să vedeți secvența video de AICI) figurează și un pașaport diplomatic moldovenesc, fapt remarcat, ieri și de moderatorul Alex Cozer, în cadrul emisiunii “Secretele puterii” de la Jurnal TV. 

Apărea fireasca întrebare: cum a obținut “diplomatul” Plahotniuc pașaportul diplomatic?, model nou?, e unul vechi și expirat?, unul contrafăcut? sau este chiar unul original (nu neapărat pe numele lui)? 

Valabilitatea pașaportului diplomatic este de cinci ani, ulterior existând posibilitatea de a fi extins. Conform legii, Plahotniuc a beneficiat de pașaport diplomatic doar în perioada când a activat în calitate de deputat, după expirarea mandatului documentul urmând a fi returnat Parlamentului (Ministerului de Externe).

Este foarte bine că “activitatea diplomatică febrilă” a lui Plahotniuc a fost întreruptă, dar rămâne de clarificat toate circumstanțele în care acesta a reușit să-și perfecteze pașaportul diplomatic, răspunsul urmând a fi dat de instituția emitentă a documentului – Ministerul Afacerilor Externe.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.