Domnule Bolojan, este un mit fals că guvernările care fac reforme sunt “de sacrificiu“. Guvernările care au făcut reforme, dar s-au comportat cinstit – adică nu au cerut majorității alegătorilor să se sacrifice, în timp ce nomenklatura de partid și de stat își păstra privilegiile și continua să fure – au fost adesea recompensate cu recâștigarea alegerilor.
Exemple sunt destule, dar cel mai limpede caz este al libertarianului Javier Milei, care a intrat cu drujba peste statul obez. Din prima zi în care a câștigat alegerile, Milei a desființat zeci de reglementări inutile, ministere și instituții. Parlamentul îi era ostil, așa că a guvernat prin ordonanțe prezidențiale – ceea ce poate face și premierul României, domnule Bolojan, prin emiterea de ordonanțe de urgență, dacă situația disperată o cere.
Presa nu doar din Argentina, ci din întreaga lume, urla indignată, prevestea Apocalipsa. Progresiștii nu-l scoteau pe noul președinte din acuzația de “fascist“ (cum o insultă și pe Giorgia Meloni, premierul Italiei, pentru simplul fapt că este de dreapta).
Și? Milei a continuat neabătut. Azi, rata sărăciei din Argentina a scăzut dramatic – deci reformele de dreapta îi salvează pe oamenii nevoiași, nu pomenile socialiste.
Ce a făcut Milei, iar guvernul Bolojan ar putea efectiv să dea copy-paste:
- A privatizat și continuă să privatizeze. Dreapta trebuie să explice: companiile de stat sunt o uriașă sursă de hoție, doar prin privatizare pot fi eficientizate și curățate de sinecuriști
- A dereglementat și debirocratizat. Văd că în România nu se discută mai deloc de reglementările excesive care fac viața antreprenorilor un coșmar
- Când a desființat instituții inutile, nu a plimbat bugetarii de la un minister la altul. I-a dat afară!
Azi, partidul lui Milei se pregătește de alegerile din octombrie și, în sondaje, are un scor aproape dublu față de peroniști. Partidul său, La Libertad Avanza, a câștigat alegerile locale la Buenos Aires, un fief al adversarilor săi principali, peroniștii.
Ce trebuie guvernarea Bolojan să facă în plus, împreună cu președintele Nicușor Dan: să relanseze lupta cu corupția. Va fi greu, fiindcă tagma coruptă din magistratură și complicii din CCR vor încerca să blocheze în Justiție orice acțiune. Va dura mult timp, dar reformele economice nu vor fi suficiente dacă cetățenii români nu vor avea parte și de o Justiție corectă.
Domnule Bolojan, dacă veți ține sub control PSD, acesta nu va fi un guvern de sacrificiu. Dimpotrivă, poate veți salva PNL-ul. Dacă îi veți lăsa pe pesediști să-și facă de cap, să fure, să infesteze administrația cu sinecuriștii lor... atunci comparația cu regimul Milei este complet inutilă.