"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Adesea, în contextul unor analize sau dezbateri referitoare la dezideratul Unirii R.Moldova cu România, o serie de personaje aduc în discuție așa-numita “problemă a rușilor” de pe cele două maluri ale Nistrului.
Ceea ce este de înțeles aici e îngrijorarea absolut justificată a multora în legătură cu viitorul de după Reunire al unor reprezentanți ai regimului separatist și ilegal de la Tiraspol, dar și al capilor acestui regim rusofil, actuali sau foști. E clar că viitorul acestor indivizi, care au luptat cu arma în mână împotriva românilor de la Est de Prut, în 1992, nu poate fi conceput sub nicio formă într-un stat românesc. Bineînțeles că pe aceste haluri le-ar păștea pușcăria atât în R.Moldova, în eventualitatea reintegrării teritoriilor noastre din stânga Nistrului, cât și în România, în cazul realizării Unirii legitime.
În ochii românilor, dușmanii adevărați ar trebui să fie arhitecții separatismului filorus și clasa politică pro-kremlinistă de la Chișinău. Ambele cercuri s-au tot ocupat cu vânzarea de țară: unii au încercat să ne vândă Rusiei cu toptanul, alții au încercat și încearcă să ne vândă “la bucată”.
Totuși, este necesar să se facă o delimitare foarte clară între cei de mai sus (slugoi ai Rusiei) și oamenii de rând sau reprezentanții minorităților naționale din RMoldova, de pe ambele maluri ale Nistrului. Unii, care vorbesc despre Unire și care adesea trădează un discurs mai degrabă anti-minoritar, își rezervă tot timpul pentru a se plânge de faptul că minoritățile rusofone din R.Moldova nu sunt unioniste și că nu cunosc sau nu își doresc (majoritatea) să învețe limba română. De regulă, persoanele cu un discurs public anti-minoritar nu ne pot prezenta vreun plan coerent și incluziv de integrare în România a celor pe care îi atacă.
Respectivii salută și țin să afirme sus și tare existența unui nivel înalt al respectării și asigurării drepturilor pentru minoritățile naționale în România, nu se arată deranjați de emiterea de către unele administrații publice locale din anumite comunități neromânești din Harghita, Covasna sau Sf. Gheorghe a unor documente și acte publice în alte limbi decât româna, dar țin să ne alarmeze că unele primării din Basarabia, după Unire, vor continua să emită acte administrative în limba rusă, bulgară sau ucraineană.
Ei bine, trebuie punctat că acest duplicitarism NU are de-a face cu Unirea și unionismul. Adevăratul sens al Unirii presupune a aduna pe unul lângă altul, nu doar pe unii, în dauna altora. De ce am avea o abordare profund pro-europeană față de minoritățile naționale din actuala Românie, dar nu și față de minoritățile naționale din Basarabia noastră?, care, ca fapt divers, sunt mult mai insignifiante numeric decât primele.
Când Basarabia ex-țaristă, având în componența sa Bugeacul și Hotinul, s-a Reunit cu România, în 1918, aceasta era chiar mai “neromânească” decât actuala R.Moldova, cu sau fără așa-zisa ”Transnistria”. Ca dovadă, puteți compara recensămintele din 1897 și 1930 din Basarabia, cu recensămintele din actuala R.Moldova. Da, în Basarabia țaristă și interbelică au fost mai mulți “ruși” / rusofoni decât sunt astăzi în R.Moldova.
Mai cred că noi, ca societate, ar trebui să ne debarasăm de tot felul de abordări extremist-naționaliste privindu-i pe minoritarii vorbitori nativi de limba rusă de lângă noi: “Ce facem cu rușii din R.Moldova sau Transnistria?”; “Celor care, după Unire, nu vor putea face dovada cunoașterii limbii române le vom retrage cetățenia română și îi vom expulza în Rusia”; “Cei care vor vorbi în rusă pe străzile Chișinăului vor fi pedepsiți, amendați, sancționați”. Toate aceste abordări nocive și periculoase merg în contrasens cu adevăratele înțelesuri ale Unirii / unionismului și îi pot îndepărta pe cetățenii români majoritari din R.Moldova, în mijlocul cărora trăiesc în liniște, armonie și bună înțelegere minoritățile basarabene rusofone, de idealul Reunirii.
Rușii sau vorbitorii nativi de limba rusă din R.Moldova, stat locuit majoritar de vorbitori de limba română, în care limba română este limba oficială, trăiesc bine în acest stat, neîntâmpinând probleme de integrare. După Unire, probabil că ei nu vor pleca nicăieri, continuându-și viețile în stânga Prutului.
Acest articol a început cu o întrebare, și se va încheia cu o alta: De ce credeți că rușii / rusofonii vor avea neapărat probleme de integrare într-un stat românofon ca România, dacă ei nu au astfel de probleme locuind deja într-un stat românofon – R.Moldova? (P. S. mai ales că atât România, cât și R.Moldova sunt modele de toleranță europeană demne de urmat).
