EXCLUSIV Interviu. Maria Lavriuk Vlad, luptătoare pentru drepturile minorității românești din Transcarpatia, demontează mitul așa-zisei “ucrainizări forțate” din școli, acuzându-i pe unii etnici români că se auto-ucrainizează deliberat: “Văd o nepăsare față de propria identitate. Decizia aparține părinților, care sabotează eforturile de păstrare a claselor românești pentru copiii lor”

Podul.ro a realizat un interviu exclusiv cu Maria Lavriuk Vlad, una dintre reprezentantele de frunte ale minorității românești din Transcarpatia, și o luptătoare veritabilă pentru drepturile românilor din dreapta Tisei. 

Atunci când, cu diverse ocazii, în presă sau în spațiul public se vorbește despre minoritatea românească din Ucraina, cei din România și R.Moldova se gândesc (doar) la minoritarii români din nordul Bucovinei și sudul Basarabiei. Ultimii s-au bucurat și se bucură de o atenție deosebită din partea României și a R.Moldova. Totuși, comunitățile românești din nordul Bucovinei și Bugeac, în ciuda monopolului informațional de care se bucură, nu sunt singurele comunități românești din Ucraina. 

Probabil cei mai ignorați, dar nu și uitați, români din afara granițelor țării sunt cei din Maramureșul istoric, parte a regiunii multinaționale Transcarpatia. Despre aceștia, dar în special despre românii din Apșa de Jos și problemele lor, vom discuta cu Maria Lavriuk Vlad, originară chiar din această localitate transcarpatică populată majoritar de români. 

Ca dovadă a aprecierii eforturilor sale continue în apărarea, sprijinirea și popularizarea identității, valorilor, limbii, culturii și tradițiilor românești, Maria Lavriuk Vlad a fost invitată și a participat recent la o întâlnire organizată de președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, cu reprezentanții minorităților naționale și a popoarelor indigene din Ucraina, fiind vocea celor aproximativ 30.000 de etnici români din Transcarpatia. 

Spre deosebire de minoritatea românească din sudul Basarabiei și nordul Bucovinei, sau de majoritatea românească din R.Moldova sau Herța, românii din Transcarpatia nu au fost parte niciodată din cadrul statului român, și nu au participat la niciunul dintre procesele moderne și contemporane legate de făurirea conștiinței, renașterii, unității sau reîntregirii naționale românești. Fiind parte, succesiv, din cadrul Ungariei, Austro-Ungariei, Republicii Populare-Ucrainene de Vest, Cehoslovaciei, cunoscând apoi, după Primul Război Mondial, doar o foarte scurtă, efemeră perioadă de control militar al României, apoi aflându-se sub ocupația maghiară și a URSS, românii din Transcarpatia – vechi de secole pe anumite teritorii din această regiune – și-au păstrat în mod miraculos identitatea națională. Cum au reușit acest lucru puteți citi în interviul de mai jos pe care vă îndemnăm să-l citiți și să-l distribuiți: 

Constantin Dicusar (Podul.ro): Pentru început, vă rugăm se ne relatați cum a decurs întâlnirea organizată de președintele Zelenski, la care dumneavoastră ați participat în calitate de reprezentantă a comunității românești din Transcarpatia. 

Maria Lavriuk Vlad: Recent, am participat la întâlnirea organizată de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu reprezentanții minorităților naționale și a popoarelor indigene din Ucraina. Această întâlnire a avut loc chiar a doua zi după celebrarea, pentru prima data în Ucraina, a Zilei Armoniei Interetnice și a Diversității Culturale, o nouă sărbătoare importantă care ne arată deschiderea și puterea societății multinaționale a Ucrainei. În cadrul întâlnirii au fost discutate mai multe probleme de interes pentru comunități. 

În primul rând, a fost abordat subiectul implementării Legii privind Popoarele Indigene. Legea reprezintă un pas important pentru consolidarea drepturilor și garanțiilor, mai ales pentru tătaro-crimeeni. S-a discutat despre stabilirea unei coordonări între stat și comunitățile naționale astfel încât vocea fiecăruia dintre noi să fie auzită, iar inițiativele să fie implementate în practică. 

De asemenea, s-a discutat despre politica educațională și problemele lingvistice, care includ dreptul la accesarea, folosirea și învățarea limbii materne, în comun cu limba de stat. Această problemă reprezintă o prioritate și pentru comunitatea noastră. 

Separat, au fost discutate aspecte legate de acordarea cetățeniei ucrainene străinilor, dar și celor care așteaptă de mult timp dobândirea ei. Ministrul Unității Naționale, Oleksii Chernișov, a precizat că Legea Cetățeniei Multiple a fost aprobată deja în prima lectură, urmează a doua, și apoi aprobarea Legii de către Președinte. Odată aprobată legea, aceasta ar ajuta pe o serie de reprezentanți ai minorităților naționale. 

Podul.ro: Cum se raportează președintele Zelenski la comunitatea românească din Ucraina? Aveți în șeful statului și în administrația prezidențială de la Kyiv un bun partener și prieten?

Maria Lavriuk Vlad: Din punctul meu de vedere, suntem bine văzuți. Măcar și pentru faptul că la aceste întâlniri care au loc, în ultimul timp, cu minoritățile naționale din Ucraina, de fiecare data există câte un reprezentant din partea românilor, fie din Cernăuți, fie din Transcarpatia. Cred că va urma și Odesa. 

Sunt de părere că abordarea Ucrainei față de noi nu poate fi alta odată ce România, ca stat vecin al Ucrainei, s-a dovedit a fi dintotdeauna un partener de încredere, mai ales în aceste vremuri dificile de război. România este un partener care acordă constant sprijin umanitar, și nu doar, iar eu sunt absolut convinsă că există o serie de ajutoare acordate “în spatele ușilor închise”. Legat de faptul dacă avem în administrația Ucrainei un bun partener și prieten: atât administrația de stat regională din Transcarpatia, cât și cea de la Kyiv sunt deschise pentru a ne asculta problemele și nevoile comunității. Nu putem afirma că suntem ignorați. Nicidecum. 

Podul.ro: Adesea, presa românească insistă să vorbească mai mereu despre etnicii români minoritari din nordul Bucovinei și sudul Basarabiei, și aproape deloc despre românii din Transcarpatia. Care sunt, în opinia dumneavoastră, cauzele acestei situații? Trăiți, din acest motiv, un sentiment al abandonului?

Maria Lavriuk Vlad: Nu avem sentimentul abandonului, suntem aici din buni-străbuni. România nu ne acordă aceeași atenție ca și minorității românești din nordul Bucovinei și sudul Basarabiei inclusiv, probabil, din cauza faptului că nu suntem atât de numeroși. Suntem, totuși, o comunitate destul de mică numeric, în jur de 30.000. Această comunitate are o așezare compactă în Transcarpatia, iar regiunea noastră este foarte dezvoltată, merge înainte. Cu siguranță, unii și-ar dori ca România să ne acorde o atenție mai mare, însă majoritatea nu pune sufletul la acest aspect. 

Ne-am dori, în schimb, o atenție mai mare a Bucureștiului în privința condițiilor de dobândire a cetățeniei române. Românii din Transcarpatia nu beneficiază de aceleași condiții în obținerea cetățeniei române ca românii din R.Moldova sau minoritatea românească din nordul Bucovinei și sudul Basarabiei. Practic, noi nu avem dreptul la cetățenia română, iar asta, pe motive istorice. 

România nu recunoaște că partea aceasta a Maramureșului istoric din dreapta Tisei ar fi fost parte integrantă a României Mari (România interbelică). Vorbim despre niște momente istorice controversate până în momentul de față. Nu înseamnă că unii dintre românii de aici nu au cetățenia română, ba da, doar că aceștia au obținut-o “nu prea corect”. Eu, totuși, aș aștepta momentul când vom avea cu toții aceleași condiții ca românii din regiunile amintite. Actualmente, se tot expediază scrisori în adresa Guvernului României, dar fără rezultat. Așa că, avem probleme care se discută și care trebuie rezolvate atât la Kyiv, cât și la București. 

Podul.ro:Regiunea în care locuiți – Transcarpatia – a apaținut de-a lungul istoriei mai multor state și formațiuni statale, printre care Ungaria, Austro-Ungaria, Republica Populară-Ucraineană de Vest (provizoriu), România (o scurtă perioadă), Cehoslovacia. De asemenea, a cunoscut ocupațiile succesive sovietică și maghiară. Cum ați reușit să vă păstrați ființa națională, să rămâneți români într-o astfel de regiune cu un asemenea trecut complex? 

Maria Lavriuk Vlad: Aveți dreptate, regiunea noastră a trecut, de-a lungul istoriei moderne și contemporane, dintr-o administrație în alta, de la un stat la altul. Aici e miezul problemei când vorbim despre România. Statul român a administrat o scurtă perioadă Transcarpatia sau o parte a ei, după Primul Război Mondial. Cel puțin, din răspunsurile care ne parvin de la București, ni s-a spus că aici au fost într-adevăr prezenți soldații români, dar nu a existat niciun document care să ateste că bucata asta de pământ a aparținut României cândva, dacă ar fi să ne exprimăm în termenii cei mai simpliști. Am fost și sub Cehoslovacia, am avut apoi și ocupația sovietică. Peste regiunea noastră au fost foarte mulți conducători, unii au fost temporar aici, alții s-au reținut mai mult. 

Noi, românii, ne-am păstrat ființa națională datorită limbii române străbune, a graiului nostru. Nouă, în România, de multe ori ni se spune că vorbim o română care se vorbea acum 100 ani. Să știți că nu avem nicio problemă cu asta, este important s-o vorbim. Cei din România pe noi ne înțeleg, iar noi îi înțelegem atât pe ei, cât și pe românii care vorbesc “literar”. Suntem o comunitate care ține foarte mult la tradițiile românești, inclusiv la tradițiile legate de familie și neam. Tradiția noastră, care ne-a ajutat să ne conservăm identitatea, merge chiar până la a te căsători cu cineva dintr-un sat populat tot de români. Sigur, acum sunt alte timpuri, alte vremuri, mai moderne, dar oamenii noștri încearcă să se țină de aceste tradiții. Acesta este un mare reper pentru comunitatea noastră. Tradițiile, obiceiurile și limba vorbită este ceea ce ne definește ca români. 

Podul.ro: Deși au fost operate o serie de modificări și au fost aduse câteva îmbunătățiri la Legea Minorităților din Ucraina, totuși Ucraina este văzută ca fiind încă departe de a avea un cadru legal și practic integrat european, să spunem ca cel deja existent în România. Cum vedeți dumneavoastră reformele privind minoritățile din Ucraina? 

Maria Lavriuk Vlad: Noi am discutat cu directorii de licee cu predare în limba română din Transcarpatia pe acest subiect. Totuși, asta ține mai mult de Legea Educației din 2017, care trebuia să intre în vigoare în 2023. Între timp, au fost anulate o serie de prevederi ale acestei legi. Noi nu vedem respectiva lege ca pe un lucru foarte groaznic. Urmează să se discute despre o nouă reformă privind educația în Ucraina, iar acolo apar o serie de întrebări. Având în vedere că noi suntem o comunitate destul de mică, e cam greu să beneficiem de toate condițiile necesare pentru menținerea unor licee românești. Noi ne-am dori ca proiectul acestei reforme să sufere câteva modificări. 

Podul.ro: Credeți că aceste reforme ar putea sau ar trebui implementate în întregime înainte de aderarea Ucrainei la UE, sau după?

Maria Lavriuk Vlad: De multe ori căutăm tot felul de soluții noi. Părerea mea este că ar trebui să preluăm și să aplicăm soluții care funcționează foarte bine în statele membre ale UE. Totuși, mereu sunt găsite motive pentru ca acestea să nu fie implementate în Ucraina. Sunt de părerea că reformele privind minoritățile ar trebui implementate înainte de aderarea Ucrainei la UE, și cred că asta se va întâmpla. Presupun că mai avem 5 ani de muncă, pentru că aderarea Ucrainei la UE nu va fi posibilă până în anul 2030. În acești 5 ani vom asista la o serie de îmbunătățiri și realizări. 

Podul.ro: Cât de strânse sunt legăturile dintre minoritatea românească din Transcarpatia cu cea din nordul Bucovinei și sudul Basarabiei?

Maria Lavriuk Vlad: Ne unește o legătură de suflet. Ne bucurăm de fiecare data când avem ocazia să ne întâlnim, să ne revedem, fie la noi în Ucraina, fie în România. Unele dintre aceste legături privesc partea profesională, avem colaborări și parteneriate frumoase cu cei din regiunea Cernăuți. Festivalul organizat de Guvernul României, de Ziua Românilor de Pretutindeni, anul trecut, dar și în 2023, au reprezentat niște ocazii bune de a ne reîntâlni în sânul comunităților istorice. De asemenea, evenimentul este un bun prilej de apropiere și colaborare cu diaspora românească, sau cu românii din Țară și R.Moldova. La astfel de evenimente, și aici vorbesc în nume propriu, se stabilesc cele mai bune legături, care ulterior pot evolua în prietenii de durată. Cel puțin, așa este pentru generația mea. 

Generațiile mai în vârstă au mai multe legături pentru că, mulți dintre reprezentanții acestora au fost colegi de facultate, fie la Cernăuți, fie la Chișinău. Asta era pe vremea sovietică, atunci stabilindu-se multe prietenii și legături dintre românii din Basarabia/RSSM și Ucraina. 

Doresc să precizez că, mai recent, și Guvernul Ucrainei organizează o serie de forumuri în care avem ocazia să ne întrunim, noi, românii din cele trei zone istorice din Ucraina. Astfel de forumuri au avut loc inclusiv anul trecut, la Cernăuți. Eu le văd ca pe niște întâlniri și reîntâlniri de suflet. 

Podul.ro: Care sunt, în opinia dumneavoastră., principalele probleme cu care se confruntă românii din Transcarpatia? 

Maria Lavriuk Vlad: Având în vedere că Ucraina se află în stare de război, problema principală este anume agresiunea rusească. Războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei este unul nedrept și a devenit destul de ostenitor pentru noi toți. 

O altă problemă o constituie lupta noastră pentru menținerea instituțiilor de învățământ cu predare în limba română. Dreptul la învățământ în limba română este un drept care ni se cuvine, pe care l-am avut, și pe care nu ne dorim să îl pierdem. Dar, din nou, reforma Educației ne pune în situația îndeplinirii unor condiții de neîndeplinit. Aceasta este chiar problematică, mai ales pentru o comunitate mică și restrânsă precum românii din Transcarpatia. Noi cerem ca în școlile noastre să existe un sistem de tip “2 clase paralele”, varianta cea mai realistă de îndeplinit pentru noi. În acest moment, au loc discuții. Uneori ni se spune că “da, sigur, știm, facem”, dar după vedem că nu se prea duc lucrurile înainte și din nou trebuie să intervenim. 

Ceea ce este cert este că noi, cel puțin cei din Transcarpatia, știm ce vrem, știm să batem la uși, să apelăm la unele persoane care ar putea pune un cuvânt bun pentru noi, și nu ne lăsăm atât de ușor de bătut. Sperăm că vom fi, totuși, auziți. În plus, zona noastră este una muntoasă, iar unele licee și școli se află tocmai în zonele de munte, iar copiii nu ar prefera să vină dintr-o zonă centrală într-un punct înalt, și invers. Așa că, trebuie să ne gândim foarte bine care licee vor fi păstrate, și care nu. Deocamdată este clar că gimnaziile și clasele primare românești vor fi păstrate. 

O altă problemă, una majoră, și care depinde doar de comunitatea noastră, este însăși voința localnicilor de a-și păstra propria identitate, a lor și a copiilor lor. Comuna noastră, Apșa de Jos, este compusă din 7-8 sate, unele mai mari, altele mai mici. În aceste sate sunt multe licee și gimnazii cu predare în limba română, dar și unele cu predare în ucraineană și maghiară. Ceea ce nu înțelegem noi este cum de este posibil ca localitatea populată majoritar de etnici români, Apșa de Jos, comună din care sunt și eu originară, să aibă doar 3 clase cu predare în limba română (clasa 8,9 și a 10). Asta înseamnă că în ultimii 7 ani, părinții, adică românii de aici, nu au avut dorința să ceară, printr-o adresare colectivă, cerere, păstrarea / deschiderea unor clase cu predare în limba română. Uneori stau și analizez care ar fi motivele acestei stări de nepăsare față de propria identitate. 

Concluzia mea este că ar fi vorba despre așa-numitul “prestigiu”. Cei care se aflau în administrațiile sătești au ținut să ridice așa-numitul “prestigiu” pentru clasa cu predare în limba rusă. Asta s-a întâmplat la sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000. Apoi, a avut loc trecerea la clasele ucrainene. Treptat, clasele ucrainene au câștigat teren în fața claselor românești, iar în ultimii 7 ani, din păcate, nu s-a mai deschis nicio clasă cu predare în limba română. Acest aspect ne afectează destul de mult pentru că, din generație în generație, copiii etnici români o să vorbească din ce în ce mai puțin limba română. Clar, acum o vorbesc, fiind ajutați și de faptul că aceasta este vorbită în familie. Totuși, este păcat că aceștia studiază limba română aproape ca pe o limbă străină. S-au păstrat câteva ore de limba română pe săptămână, dar numărul lor echivalează cu numărul de ore alocate pentru limba engleză, ceea ce este extrem de puțin. 

De cealaltă parte, toate materiile școlare sunt studiate în limba ucraineană. Pe cine am putea da vina pentru această situație? Îmi este greu să spun. Fiindcă totul se întâmplă la cererea părinților. Dacă părinții ar conștientiza unde se merge și unde se va ajunge, nu cred că ar alege, majoritatea, să ne afundăm în această situație. Desigur, noi încercăm, împreună cu mediul asociativ, dar și cu toți cei interesați de readucerea măcar a încă a unei clase de limba română la noi în sat, să depunem tot felul de eforturi în această direcție. Sincer vorbind, nu știm când ar putea fi posibil acest lucru. Eu mi-aș dori ca acest lucru să se întâmple chiar din această toamnă, și insist peste tot, inclusiv la primăria satului, la așa-numiți “fruntași ai satului”, cum se spune pe la noi. 

Aș menționa aici că nu este vorba, în niciun caz, despre ucrainizare forțată, este vorba exclusiv despre alegerea părinților. Aceștia motivează prin faptul că noi, fiind mai mult o localitate rurală, am avea mai puțini absolvenți de licee dispuși să-și continue studiile la universitate. Și apoi, alții invocă faptul că absolvenților de licee cu predare în limba română le-ar fi extrem de dificil să urmeze o universitate / facultate din Ucraina, acolo unde trebuie să cunoști foarte bine limba de stat, limba ucraineană. Unii chiar foloseau aceste argumente pentru a susține că etnicii români să fie înscriși în clase ucrainene chiar din clasa 1, fără a-și da seama de impactul nefast pe care l-ar avea o asemenea decizie asupra identității lor, asupra conservării limbii materne etc.

În 2022, atunci când a început agresiunea militară rusă pe scară largă, am auzit tot felul de voci, inclusiv am primit tot felul de mesaje negative de la unii părinți care îmi cunoșteau poziția intransigentă vis-a-vis de dorința renașterii / restabilirii claselor românești. Ei bine, aceeași oameni acum, odată cu ultimele modificări, îmi spun că “tu, de fapt, ai avut dreptate, de parcă ai știut ceva”. Eu le spun că “nu, nu am știut nimic” și că trebuie doar “să ținem la ceea ce este al nostru”. Odată cu războiul, mulți părinți care preferă să-și scoată copiii din Ucraina, trimițându-i la studii în România, au conștientizat, ce-i drept, mai târziu, cât de ușor și de bine le este copiilor care au absolvit o școală, un gimnaziu, un liceu sau o unitate de învățământ cu predare în limba română să se acomodeze în statul român. Este clar că acei copii preferă să se stabilească în România vecină, cel puțin momentan, până durează acest război. Acești copii sunt foarte avantajați de ofertele academice oferite de statul român, care includ inclusiv locuri speciale pentru românii de pretutindeni. 

În schimb, pentru cei care au studiat doar în limba ucraineană, vă dați seama cât de greu le este. Avem deja cazuri recente în care o serie de părinți își mută copiii din clasele mari ucrainene în clasele românești din cadrul Liceului “Mihai Eminescu” din Slatina. Liceul este unul exemplar, iar elevii prezintă rezultate remarcabile la nivel național. Acesta este o prezență constantă la tot felul de olimpiade, acumulează punctaje maxime la evaluarea națională din Ucraina. 

Aș spune că este un zid solid în păstrarea românismului din dreapta Tisei. Situația cea mai tragică rămâne a fi la noi, în Apșa de Jos, acolo unde dacă atitudinea localnicilor nu se va schimba, atunci în câteva generații ne vom autoucrainiza în întregime.  Repet, copiii din localitatea noastră vorbesc acasă cu părinții și bunicii românește, iar la școală, studiază în ucraineană, iar în pauzele dintre ore vorbesc între ei în rusă. Acest lucru reprezintă o consecință a influnței contentului TikTok și Youtube. Dintr-un motiv inexplicabil, pentru ei contentul în limba rusă ar fi cel mai “în vogă”. Sunt de-acord cu faptul că o cunoaștere a mai multor limbi reprezintă un lucru extrem de benefic, doar că limba maternă nu ar trebui lăsată pe ultimul plan. Eu aș pune limba maternă, limba română, pe primul loc, și apoi pe celelalte. Să sperăm că vom reuși să facem din limba română o limbă “la modă”, și îi vom readuce prestigiul și la noi în localitate. Asta ar fi cea mai mare realizare a vieții mele, dar mai avem mult de lucru. 

Ca profesoară de dans tradițional la Școala de Arte din Apșa de Jos, unde activez de mai bine de 10 ani, mi-am propus să readuc și să popularizez tot ce înseamnă trăirea și simțirea românească: dansul popular tradițional din dreapta Tisei - Maramureșul istoric, costumul popular, cu “săritele, dropotitele și învârtitele” de la noi. Am reușit destul de repede să adun un grup de copii frumoși, să alcătuim un ansamblu care a făcut satul nostru faimos în toată Ucraina, într-o mare parte din România, dar și în Ungaria. Părinții care își aduc copiii la școala noastră de arte, dar și în ansamblul meu spun că fac asta pentru că doar la noi ar fi rămas o “insulă de românism”. Atunci când le zic despre faptul că ei înșiși au decis în favoarea claselor ucrainene la școlile copiilor lor, mulți apleacă capul, alții insistă că le va fi mai ușor copiilor știind limba ucraineană la perfecție. Ultimilor le spun că și noi, cei care am fost în clase românești, știm la fel de bine, în egală măsură, și limba ucraineană. 

Podul.ro: Recent, în România au avut loc alegeri prezidențiale în urma cărora a ieșit învingător candidatul pro-european și pro-Ucraina, Nicușor Dan. Ce așteptări aveți de la noul președinte al României?

Maria Lavriuk Vlad: Sincer să vă spun, chiar din prima zi a turului doi al alegerilor prezidențiale nu am avut nicio emoție în privința viitorului președinte. Eram foarte sigură de victoria lui Nicușor. Vrem ca noul președinte al României să fie un pic mai activ decât predecesorul. Ultimul președinte român care a călcat pe meleagurile noastre a fost domnul Traian Băsescu. Nicușor Dan este un politician mai tânăr, mai energic, și care chiar își dorește să lase în urma sa mai multe realizări frumoase. Credem că lucrurile bune făcute în România vor avea un impact benefic și pentru noi. Ne dorim să ducă mai departe linia relațiilor excelente existente în acest moment cu Ucraina, să fie un partener de încredere și de sprijin. 

Podul.ro: Având în vedere că fostul președinte al României, Klaus Iohannis, pe parcursul celor două mandate nu a întreprins o vizită la Cernăuți, Odesa sau în Transcarpatia pentru a se întâlni și discuta cu minoritarii români, deși a fost așteptat și invitat de nenumărate ori, aveți așteptări de la noul președinte că o va face?

Maria Lavriuk Vlad: Într-adevăr, ne-am dori o mai mare atenție din partea noului președinte al României față de noi, comunitățile românești din Ucraina. Bineînțeles, spun asta fără a ignora sprijinul major de care ne bucurăm din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Eu rămân la părerea că acest sprijin ar fi trebuit să fie la fel de mare și acum 10 ani. Totuși, am văzut că niciodată nu este târziu. Mulțumim mult României pentru tot sprijinul pe care ni l-a acordat. Acest sprijin se vede, se simte în toate domeniile. Au fost multe proiecte care s-au derulat prin intermediul Departamentului. Evident, ar fi și mai plăcut să ne bucurăm și de atenția omului cu cea mai înaltă funcție în statul român. De la domnul Nicușor Dan avem această așteptare, că ne va vizita. Noi îl așteptăm și îl invităm cu drag să o facă oricând. Eu cred că asta se va întâmpla. Ar fi și mai fain să vină în Transcarpatia, chiar dacă nu suntem neapărat cei mai numeroși dintre minoritarii români din Ucraina.