Locuitorii din orașul și regiunea Odesa, alături de cetățenii ucraineni din alte regiuni ucrainene libere vor urma o serie de cursuri de pregătire militară în vederea antrenării capacităților de rezistență armată în fața unor posibile amenințări de invazie terestră rusă.
Recent, Cabinetul de Miniștri de la Kyiv împreună cu Administrația Președintelui Ucrainei au adoptat o hotărâre prin care în regiunile ucrainene vor fi instituite “Centre de pregătire a cetățenilor pentru rezistență națională”, acestea urmând să sporească gradul de responsabilitate civică al ucrainenilor în fața amenințărilor externe, adică a celor rusești.
Forțele de apărare teritorială vor aproba un program standard de formare, iar veteranii ucraineni ai războiului ruso-ucrainean vor fi numiți directori de centre și instructori. Instructorii rezistenței naționale vor fi instruiți și certificați la instituțiile militare de învățământ superior din Ucraina.
În actualul context al războiului de agresiune și ocupație pe scară largă al Rusiei în Ucraina, principala sarcină a acestor Centre este de a trece la planuri de formare accelerată pentru civilii ucraineni (în mod deosebit în regiunile ucrainene din prima linie a frontului sau apropiere: Sumî, Harkiv, Donețsk, Zaporojie, Nikolaev, Herson).
Vă prezentăm, mai jos (inclusiv foto), răspunsul Administrației Militar-Regionale de Stat din Odesa:
“Ca parte a politicii naționale de consolidare a capacităților de apărare, se iau măsuri pentru a pregăti populația civilă în vederea unor posibile amenințări. Printre aceste măsuri se numără crearea unor centre de formare menite să ofere cetățenilor competențe de bază în materie de autoapărare, protecție civilă și elementele de bază ale problemelor militare.
Astfel de centre pot fi implementate în diferite regiuni ale țării, inclusiv în regiunea Odesa, pentru a spori gradul general de pregătire a populației pentru a acționa în situații de urgență. Activitățile centrelor de pregătire a cetățenilor pentru rezistența națională se desfășoară în deplină conformitate cu legislația Ucrainei și vizează exclusiv asigurarea securității naționale și a integrității teritoriale a statului. Ucraina, în calitate de stat suveran, are dreptul de a lua măsurile necesare pentru a se proteja”.
Portalul promin.cv.ua a scris că și în nordul Bucovinei vor apărea Centre de pregătire a cetățenilor pentru rezistență națională, fără a preciza însă dacă acestea își vor avea sediile la Cernăuți sau în alte puncte ale regiunii. (detalii AICI)
Anterior, Podul.ro a scris că la Cernăuți își are sediul și Brigada nord-bucovineană 82 separată de asalt aeropurtată de elită (82 окрема десантно-штурмова Буковинська бригада), care a fost înființată în anul 2023, fiind formată pe baza Grupului Tactic al Batalionului 3 al Brigăzii 80 de Asalt aeropurtată din Cernăuți. La 15 august 2023 a devenit cunoscut faptul că, la câteva zile distanță de la înființare, brigada își începea participarea în război, iar prima sa misiune de luptă a fost Bătălia de la Robotyn. Începând cu august 2024, brigada nord-bucovineană a fost una dintre unitățile de bază participante la ofensiva strategică de autoapărare în regiunea rusă Kursk.
“Voi, Brigada 82 nord-bucovineană, sunteți elita împotriva căreia inamicul își scrâșnește dinții!”, a declarat Comandantul Șef al Forțelor Armate ale Ucrainei – Oleksandr Sîrskii, la o întâlnire cu militarii nord-bucovineni. (detalii AICI)