Mobilizare exemplară în Turcia: în urma presiunii exercitate pe rețelele sociale asupra unor artiști internaționali, aceștia au decis să-și anuleze concertele organizate de o companie pro-Erdogan


Mobilizare exemplară în Turcia: în urma presiunii exercitate pe rețelele sociale asupra unor artiști internaționali, aceștia au decis să-și anuleze concertele organizate de o companie pro-Erdogan

Turcii au oferit în aceste zile un exemplu privind impactul pe care îl poate avea un protest, chiar și atunci când se desfășoară în mediul online. Abdulkadir Ozkan - organizator de concerte din partea companiei DBL Entertainment - îi catalogase drept "trădători" pe turcii care au protestat în această perioadă împotriva regimului Erdogan. Ca reacție, turcii s-au mobilizat exemplar pe rețelele sociale și le-au cerut artiștilor internaționali să li se alăture în boicotarea DBL Entertainment. 

Cântăreața și compozitoarea norvegiană Ane Brun, care desfășoară în mod constant concerte în Turcia, a fost prima artistă care s-a alăturat protestatarilor, respectiv boicotării DBL Entertainment. Avea programat un concert la Istanbul în luna octombrie, sub egida DBL, dar a anulat imediat spectacolul la solicitarea protestatarilor. 

Apoi, trupa britanică Muse a urmat exemplul și a procedat într-un mod similar, cu o zi înainte de a fi puse în vânzare biletele pentru concertul programat să aibă loc în Istanbul. Membrii trupei au anunțat că vor reprograma concertul și vor avea grijă ca DBL Entertainment să nu se mai implice în organizare. 

În prezent, presiunea crește asupra cântărețului Robbie Williams să-și anuleze, la rândul său, concertul programat să se desfășoare pe 7 octombrie în Istanbul. 

Boicotarea DBL Entertainment face parte din cadrul unei mișcări mai ample de boicot care vizează companiile ce au legături cu regimul Erdogan. După zile în șir de proteste stradale, turcii apelează acum și la alte forme de protest.

Amintim că sute de mii de oameni au ieșit în stradă în Turcia pentru a protesta față de arestarea primarului Ekrem Imamoglu, principalul rival politic al autocratului turc Recep Tayyip Erdogan.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.