Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și al Sfîntului Spiridon, la moaștele căruia am avut bucuria să mă pot ruga în fiecare duminică de la sosirea mea în Corfu pe 9 februarie, am reușit azi, în ultima duminică de dinaintea intrării în postul Sfintelor Paști, să închei un relicvariu, primul din acest an, pe care îl voi dărui la întoarcerea mea în țară, de Rusalii, Mănăstirii Turnu din Prahova, cea care a trecut cu cîțiva ani în urmă printr-un groaznic incendiu. Părintele stareț, ieromonahul Valentin și obștea sa m-au ajutat să cumpăr materiale (foiță și pastă de aur, aur lichid și altele) căci sfintele moaște ale deținuților de la Salcia și Periprava, pe care relicvariul le conține, au fost scoase la lumină cu ajutorul lui Dumnezeu și prin dărnicia donatorilor Fundației, ca și a Bisericii (prin Arhiepiscopia Dunării de Jos și Mânăstirea Dervent, din Arhiepiscopia Tomisului).
Visul meu e ca, intrînd în acest post, să vă fie luminat gîndul cîtor mai mulți, spre a ajuta la găsirea sfinților martiri ai temnițelor și lagărelor comuniste, prin donații la Fundația ”Doina Cornea” (cont în lei, la BRD RO84BRDE130SV54204831300), singura instiuție care, fără măcar să fie recunoscută ”de interes public” de către autorități, se ocupă de un fapt simplu, elementar și clar – ca apa, ar spune unii. Și anume, ca înainte de a preaslăvi ”rezistența anticomunistă”, ”eroii neamului” ș.a.m.d., să-i scoatem la lumină din gropile comune și să le punem o cruce la căpătîi. Ca un act al Creației unui popor român ce-și cunoaște, respectă și se înclină cu adevărat în fața trecutului.
Un asemea sprijin am primit, de la ultima postare și pînă acum, de la Anca Maria Prodan (a donat de trei ori, în trei zile diferite), Ionuţ Badea (a donat de două ori, în două zile diferite), Casiana Militaru, Mădălina Georgiana Duşmănescu (cred că e și la dînsa a treia, sau a patra donație), Horia Mioşcu, Gabriel Andreescu (cunoscutul opozant al lui Ceaușescu, de a cărui prietenie mă bucur, ca și Tin Tin – Leontin Iuhas, fiul doamnei Cornea – e contributor lunar la Fundație, alături de mulți alții), Elena Cati Jijeu, Alina Irina Răceanu, Marina Samoilă, Cristina Raluca Oltean, Adrian Bărdăşan, Anca Maria Prodan, Franz Schaser, Constantin Marius Bodea (ultimii doi, cu donații în euro).
Prin dărnicia celor de mai sus, s-au adunat încă 700 de euro pentru cumpărarea georadarului care, odată intrat pe mîna arheologilor Fundației, va înlesni minunea vederii morților de sub pămînt și a aducerii lor la lumină, sub Sfînta Cruce. Și astfel li se va putea dărui viața veșnică, ”cu moartea pre moarte călcînd”!
Așa să ne ajute Dumnezeu, și pe voi, pe toți!
Post ușor tuturor!
P.S.O altă posibilitate de susţinere a achiziţionării scanerului de sol este aceea a redirecţionării a 3,5% din impozitul pe venit, care a fost deja plătit statului roman de dumneavoastră, în decursul anului 2024. Deci fără nicio cheltuială!
Pentru ca Fundaţia Doina Cornea să-l poată cumpăra, ar fi necesare doar 523 de persoane care să dorească acest lucru şi să facă un efort de 1 minut pentru a intra pe acest link, a completa şi a semna online formularul 230, precompletat cu datele Fundaţiei Doina Cornea. Vă mulțumim!