La urma urmei alea sunt părerile lui Vance, dar asta nu înseamnă că europenii trebuie să se ia după el. Adică UE poate continua să fie condusă de o birocrație lipsită de orice fel de legitimitate democratică, aceiași birocrație poate continua să ia decizii fundamentate ideologic – din nou, fără vreo responsabilitate politică verificabilă prin vot. Birocrația europeană poate să ignore liniștită principiul subsidiarității (păcăleala aia cu împărțirea deciziilor între statele naționale și birocrații de la Bruxelles). Adică Vance a zis niște vorbe, ne putem face că nu le-am auzit. Sau putem să-i distorsionăm discursul, să-l ciuntim, alegem ce ne trebuie și aia e!
La urma urmei nu e treaba lui Vance ce facem noi în Europa. E treaba noastră dacă noi vrem să încredințăm cenzura rețelelor sociale unor ONG-uri care sunt plătite pentru asta, chiar nu ne interesează orientarea ideologică a acelor ONG-uri, îi zicem „fact-checking”, urlăm din rărunchi că „este știință!” și gata, am terminat discuția. La fiecare limitare a libertății de exprimare spunem că „e știință” în spatele deciziei și cine se poate opune științei?!? Doar niște retrograzi, oameni ai cavernelor! Plătim cu bani europeni campanii de presă pro-știință și anti-misticism – discursul de ură împotriva credințelor religioase nu este discurs de ură pentru că... exact! știință! La noi în Europa nu-i zicem mass-media de stat, chiar dacă este plătită din bani publici – pentru că sunt „proiecte” fără nici o componentă ideologică, dar absolut nici o componentă ideologică. Nu e treaba lui Vance ce facem noi în Europa.
Și da, România este o țară în care instituțiile funcționează 100%. În România instituțiile publice respectă legile și normele la virgulă, nu se abat cu nimic de la legalitate. Sunt conduse de oameni competenți, care cunosc toate prevederile legale ce le guvernează activitatea. Și nu doar asta, dar instituțiile sunt transparente și predictibile în procesul lor decizional. Cum și-ar putea cineva imagina că România ar fi o țară condusă la plezneală prin improvizații clocite pe genunchi de o gașcă de cleptomani decerebrați?!? Vance habar nu are ce vorbește, a fost dezinformat despre cele întâmplate în România.