Paleologu, ironie devastatoare la adresa fostului președinte Klaus Iohannis: Cred că anunțul demisiei e "cel mai bun discurs pe care l-a ținut în toată cariera lui politică" / "Iohannis era un bolovan foarte serios atârnat de piciorul lui Crin Antonescu"


Paleologu, ironie devastatoare la adresa fostului președinte Klaus Iohannis: Cred că anunțul demisiei e "cel mai bun discurs pe care l-a ținut în toată cariera lui politică" / "Iohannis era un bolovan foarte serios atârnat de piciorul lui Crin Antonescu"

Profesorul Theodor Paleologu l-a ironizat pe Klaus Iohannis după ce și-a anunțat demisia din funcția de președinte al României, spunând că discursul de astăzi este cel mai bun discurs pe care l-a susținut în întreaga sa carieră politică. 

De asemenea, Paleologu a precizat că decizia lui Klaus Iohannis îl ajută pe candidatul comun al coaliției de guvernare, Crin Antonescu, în cursa către Cotroceni. 

Afirmațiile au fost făcute în ediția de luni, 10 februarie, a emisiunii "Politica Zilei", pe care jurnalista Ioana Constantin o realizează pentru B1TV. 

Paleologu: Președintele Iohannis și-a dus la până la capăt al doilea mandat. Asta era o prelungire, deci nu e efectiv o plecare prin demisie întrerupând un mandat, ci această prelungire a fost întreruptă prin retragerea președintelui Iohannis. Și cred că a procedat corect. În sfârșit, am putut să ascult și eu cu plăcere un discurs al președintelui Iohannis. Cred că e cel mai bun discurs pe care l-a ținut Klaus Iohannis în toată cariera lui politică și avea dreptate să spună că demersul de suspendare era o tâmpenie și un act total iresponsabil și demagogic, așa cum au fost și suspendările lui Traian Băsescu în 2007 și 2012, tot niște demersuri absolut aberante care ne-au făcut de râsul lumii. Expresia folosită de Klaus Iohannis este foarte potrivită, dar se potrivește și pentru celelalte suspendări ale președintelui Băsescu, din 2012 și 2007. Aceste demersuri nu au absolut niciun sens. Klaus Iohannis n-a încălcat Constituția, așa cum nici Traian Băsescu nu încălcase Constituția, dar, într-adevăr, prezența sa în fruntea statului constituia un element de exasperare. Lumea era exasperată la gândul că Iohannis continuă să stea la Cotroceni. Și efectiv dădea apă la moară tuturor demagogilor și extremiștilor care se foloseau de această țintă foarte facilă și anume Klaus Iohannis. Eu cred că decizia de azi e un act responsabil. E bine că în sfârșit a făcut acest lucru și putem să ne ocupăm de campania electorală, să nu se mai vorbească despre un subiect care parazita campania electorală. Dacă nu se retrăgea președintele Iohannis, am fi continuat să vorbim până în mai despre suspendare, ceea ce ar fi fost absolut stupid și fără rost. 

Ioana Constantin: Pe cine ajută mai mult această demisie, pe Antonescu sau pe alți candidați, vehiculându-se chiar o candidatură a lui Ilie Bolojan? E posibil să se schimbe ceva mai departe în privința candidaturilor? 

Paleologu: Nu cred. Nu am nicio informație în acest sens. Nu cred că știe cineva așa ceva sau or fi unii inițiați care cunosc planul. Tind să cred că va fi în continuare Crin Antonescu candidatul unic al coaliției și evident că e bine pentru el faptul că Iohannis s-a retras din funcția de președinte. Îl ajută în mod evident. Iohannis era un bolovan foarte serios atârnat de piciorul lui Crin Antonescu.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.