Trump la Casa Albă: ce vrea să facă și ce este important pentru România


Trump la Casa Albă: ce vrea să facă și ce este important pentru România

Presa din România nu vrea să iasă din provincialismul îmbătrânit în care s-a scufundat sub greutatea șpăgilor de la PSD și PNL. Pălăria Melaniei Trump, cam asta e tot ce a ajuns la publicul român, după ceremoniile de instalare în funcție a celui de-al 47 președinte al SUA. Plus niște aberații despre Elon Musk, acuzat că e nazist fiindcă a salutat cu mâna ridicată în sus – nici măcar fițuicile progresiste New York Times și Washington Post nu scriu prostia asta.  Încerc eu să compensez lipsa de informație, mai ales că ceea ce face acum Trump va avea efecte asupra României. Și fiindcă eu cred că oamenii de dreapta pot învăța.

Deci, să ne concentrăm pe ceea ce contează cu adevărat pentru România: 

1) Trump a spus „drill, drill, drill”: SUA vor produce mai mult petrol și gaze, vor putea exporta, iar țările europene nu vor mai fi la mâna Gazprom. Dacă UE nu ar fi semi-ocupată de progresiști, ar da liber la exploatarea propriilor resurse și și-ar reduce dependența de importuri, dar asta e o altă discuție.

2) Debirocratizare și privatizare: Elon Musk pregătește planul de reducere masivă a cheltuielilor, inclusiv prin concedieri, iar Trump vrea să scoată la vânzare două treimi din inutilele clădiri deținute de stat și care adăpostesc angajații Executivului. În timp ce scriu asta, văd că România a ajuns la un număr record de bugetari, 1,306 milioane. Guvernul care va da afară măcar 10% va fi un erou în ochii românilor. Încă din primele ore la Casa Albă, Trump a înghețat angajările în sistemul federal.

3) Mașini electrice – cumpărate doar dacă le doriți, nu sub presiunea statului: eu cred că, indirect, aceasta este o știre bună pentru producătorii români Dacia Pitești și Ford Craiova.

4) SUA s-au retras din Organizația Mondială a Sănătății. România ce mai caută în această cooperativă comunistă controlată de Beijing? Pentru ca alde Rafila și alții ca ei să aibă o sinecură, „reprezentantul României la OMS”? Plătim degeaba cotizația pentru OMS!

5) Bărbat sau femeie, atât, nimic altceva în actele oficiale! Acasă la ei sau în parc pot să se creadă ce vor, să-și spună cum vor, dar nu în actele oficiale, care consemnează sexul avut la naștere!

În sfârșit, foarte important pentru cetățenii americani – dar poate mai puțin pentru România – este restabilirea siguranței cetățenilor americani: se securizează granițele ciuruite de imigranți ilegali (mulți, criminali în țările de origine), iar cartelurile de droguri sunt considerate organizații terorist.

„Epoca de aur a Americii începe chiar acum. Din acest moment, declinul Americii a luat sfârșit”, a spus Trump în discursul său inaugural. Sunt convins că așa va fi. Iar liderii români, dacă ar învăța de la el, de la ceea ce face, ar avea șansa să facă România Mare din nou.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.