Cenzura socialistă din SUA a funcționat, sub Biden, la fel de rău ca-n România lui Ciolacu: mărturia lui Zuckerberg


Cenzura socialistă din SUA a funcționat, sub Biden, la fel de rău ca-n România lui Ciolacu: mărturia lui Zuckerberg

Ani întregi m-a chinuit domnul Zuckerberg, m-a blocat, mi-a șters comentariile și și-a bătut joc, efectiv, de munca pe care o depuneam pe Facebook: am oferit informații 100% corecte și comentarii pertinente, din perspectiva unui antreprenor din Texas. De ce mă cenzura domnul Zuckerberg? Fiindcă sunt un om de dreapta, creștin conservator și ferm susținător al lui Donald Trump. Iar când nu mă cenzura, mă băga în „shadow banning”, adică limita vizibilitatea mesajelor mele.

Acum, după ce administrația Biden s-a prăbușit, iar dreapta a obținut o victorie zdrobitoare în SUA, domnul Zuckerberg începe să mărturisească ce a făcut, cum a cenzurat, aparent spășit. „Practic, acești oameni din administrația Biden ne sunau echipa și, cum ar fi, țipau la ei și îi înjurau”, i-a spus patronul de la Facebook lui Joe Rogan, vorbind despre cenzura din perioada pandemiei.

„Ne-au presat foarte tare să eliminăm lucruri care erau sincer adevărate. Adică, practic ne-au presat și ne-au spus: «Știți, orice spune că vaccinurile ar putea avea efecte secundare, trebuie să le eliminați»  Am fost foarte îngrijorat încă de la început de faptul că, practic, am devenit un fel de decident a ceea ce este adevărat în lume.  Este o poziție cam nebunească pentru miliarde de oameni care îți folosesc serviciul (...)

Apoi toate aceste agenții diferite și ramuri ale guvernului au început să investigheze, venind după compania noastră. A fost, a fost brutal. A fost brutal”, a mai mărturisit Zuckerberg.

Desigur, el s-a limitat la a vorbi despre campania pro-vaccinare, dar este clar că întreaga perioadă 2020-2024 (și, probabil, chiar și în anii anteriori) a fost marcată de o cenzură dură împotriva tuturor oamenilor de dreapta, mai ales a celor care susțineau mesajele lui Donald Trump. Însă asta nu a fost tot: Facebook a cenzurat masiv opiniile celor care criticau China comunistă sau invazia rusă din Ucraina, sub diferite pretexte.

Mulți spun despre aceste mărturisiri ale lui Zuckerberg: „Prea târziu ca să-l mai iertăm”. Nu știu, deocamdată este bine că oameni moderați, decenți, află că socialiștii de la Casa Albă s-au folosit de aparatul de stat ca să-și impună cenzura. Cine ar fi crezut că așa ceva se poate petrece în SUA? Când Elon Musk și Donald Trump spuneau că alegerile din 2024 nu vor fi o banală competiție între republicani și democrați, ci o alegere între democrație și dictatură aveau perfectă dreptate.

În România, mărturisirile lui Zuckerberg au fost rapid băgate sub preș. Fiindcă ceea ce a făcut administrația Biden face și guvernarea Ciolacu, pe scară mai largă și folosind un mix de șpăgi și amenințări. În SUA, Twitter a spart monopolul socialist asupra comunicării publice. În România există o mână de site-uri medii-mici care se luptă cu avalanșa de dezinformări de la zisele „televiziuni de știri”.

Până la urmă, aceasta este lecția: socialism înseamnă cenzură. Dreapta înseamnă libertate, inclusiv de exprimare!

PS: Când fanii domnului Călin Georgescu agresează niște ziariști de teren, ei nu se luptă pentru dreptul la liberă exprimare. Ponta, Georgescu, Simion, Șoșoacă iubesc cenzura la fel de mult ca guvernul Ciolacu. Dar să fie cenzura „lor”, iar presa să spună „adevărul” care le place. Pionii lui Putin nu au nici o legătură ideologică cu Trump sau cu libertatea, o spun din nou.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.