Un polonez care locuiește în Germania a intentat un proces împotriva autorităților germane, pentru că au introdus controale la frontieră, deși acestea au fost teoretic desființate odată cu intrarea Poloniei în Spațiul Schengen.
Germania a motivat această măsură prin necesitatea preveniri imigrației ilegale, dar Jakub Wolinski spune că acestea încalcă normele europene privind libera circulație.
"Prin acest proces, aș dori să arăt că cetățenii UE nu sunt de acord cu distrugerea realizărilor de aproape 40 de ani ale Spațiului Schengen", a declarat Wolinski.
"Ne este garantată libertatea de circulație, dar controalele în curs au un impact dezastruos asupra vieții din regiunile de frontieră. Acesta este un atac la adresa drepturilor civile ale rezidenților", a adăugat Wolinski pentru site-ul polonez de știri Wirtualna Polska.
În luna octombrie a anului 2023, Germania a introdus controale la frontierele sale cu Polonia și Republica Cehă ca răspuns la creșterea numărului de migranți ilegali din afara UE care traversează aceste țări. Ca urmare a creșterii presiunii asupra guvernului Scholz pe tema reducerii imigrației, în luna septembrie a anului 2024 Germania a extins aceste controale la frontierele sale cu toate țările vecine, deși controalele la frontierele din Spațiul Schengen nu sunt permise.
Comisia Europeană a explicat însă că acestea pot fi introduse "în cazul unei amenințări grave la adresa securității interne", dar acest lucru se poate întâmpla doar "ca măsură de ultimă instanță, în situații excepționale, și trebuie să respecte principiul proporționalității".
Wolisnki a menționat că fiind obligat să treacă zilnic prin controale dificile la frontieră, s-a confruntat cu situații de "hărțuire" din partea poliției germane care efectuează controalele.
În aceste condiții, Wolinski a depus o plângere la tribunalul administrativ din Dresda împotriva Republicii Federale Germania și a filialei regionale a poliției federale, cu ajutorul unui avocat din Berlin.
"Din cauza tonului negativ și, în general, neprietenos al comunicării cu birourile (de stat) germane, eu și avocatul meu am ajuns la concluzia că singura opțiune care ne-a rămas este să acționăm în justiție", a declarat Wolinski pentru Wirtualna Polska.
Deși frustrarea față de controalele la frontieră ale Germaniei au fost exprimate și de premierul Donald Tusk, care le-a calificat drept "inacceptabile", Wolinski a acuzat statul polonez că nu reacționează la abuzurile Guvernului german.
"Sunt surprins de lipsa de reacție din partea guvernelor țărilor vecine, deoarece acestea ar putea cu ușurință să trimită guvernul federal german în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene și să ceară sancțiuni", a declarat atras atenția Wolinski.
"În Zgorzelec, dar probabil și în Słubice și în alte orașe de frontieră (poloneze), nu vom uita această inacțiune a actualului guvern (polonez)", a conchis polonezul stabilit în Germania. (sursa: AICI)