Schengen, amurgul decretzeilor


Schengen, amurgul decretzeilor

Primul minut al anului 2025 a adus încununarea unei generații istorice a României. Căderea frontierelor spre Europa civilizată nu este doar ultimul obiectiv din buchetul visat de puhoiul de copii crescuți cu cheia la gât printre blocurile ceaușiste, ci este ceea ce au și reușit “decrețeii”, în cei 35 de ani de când tot ei l-au alungat pe Ceaușescu de la putere și comunismul din România.

Doar cei care au trăit în pușcăria securistă care era RSR pot înțelege deplin miracolul petrecut pe parcursul vieții noastre active. Noi, cei născuți între 1965 și 1985, o spun fără teamă, alături de pașoptiști, suntem cel mai eficient contingent din istoria României.

Am luat de la părinții noștri o țară terorizată, îngenuncheată, izolată, sărăcită și umilită. Ne-am bătut cu fiecare fibră a corpului nostru să schimbăm toate astea. Nici nu am simțit în această încleștare cum au trecut anii. 35 de ani nu înseamnă nimic la scară istorică, dar pentru noi a fost chiar Viața. Pe care, privind în urmă, putem spune că leatul meu nu a irosit-o…

Astăzi, predăm la cheie Generațiilor X, Y, Z o Românie la apogeul său istoric. Economic, social, cultural niciun om sănătos la cap nu mai poate contesta apartenența noastră la partea luminoasă a lumii. Europeni fără rest, occidentali fără rezerve, producem de 10 ori mai mult și trăim de 10 ori mai bine, mai sigur și de 1000 de ori mai liber decât în copilăria noastră.

Nu este perfect, dar nu am avut decât o viață. Faceți voi mai bine! Sau măcar nu stricați ce am făcut noi…

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.