Claudiu Năsui reliefează că Javier Milei trebuie să fie un model pentru România. Măsurile financiare care au revitalizat Argentina


Claudiu Năsui reliefează că Javier Milei trebuie să fie un model pentru România. Măsurile financiare care au revitalizat Argentina

Claudiu Năsui - deputat USR și fost ministru al Economiei - oferă ca exemplu pentru România politica financiară dusă de președintele argentinian Javier Milei, un liberal autentic datorită căruia, de pildă, deficitul bugetar al Argentinei a fost complet eliminat. 

În acest context, Claudiu Năsui trece în revistă principalele măsuri luate de președintele argentinian Javier Milei, care s-au axat pe de-reglementări și reduceri drastice de cheltuieli bugetare. 

"Acum un an a fost ales probabil cel mai tare președinte din lume de la momentul acesta: Javier Milei.

Argentina era o țară cu probleme economice imense. Inflația lunară era de 25% (comparativ în România cu inflație mare suntem la 0.6%). Deficitul bugetar imens. Rata sărăciei imense de asemenea. Decenii întregi de creșteri constante ale cheltuielilor plătite din datorie și din tiparniță (vă sună cunoscut?).

În campanie toți contra-candidații lui promiteau că nu vor scădea cheltuielile atât de mult precum cerea FMI-ul (câteva procente din PIB gradual). El a promis că le va scădea cu 10% din PIB și rapid. Pe platforma asta a câștigat.

Iar de când a devenit președinte a lansat un program de reforme pur liberale și a reușit să ducă Argentina pe un drum la care nici nu s-ar fi visat.

A tăiat la sânge cheltuielile. PNDL-ul lor (un program prin care statul central dă bani regiunilor) a fost tăiat cu 98%. Aproape l-a desființat.

Numărul de ministere a fost redus de la 18 la 8.

Inflația a scăzut de la 25% lunar la 2.7%. Mai mult decât anticipa oricare organism internațional.

Numărul de angajați la stat a scăzut cu 30.000 în doar un an.

Deficitul bugetar a fost complet eliminat. Pentru prima oară în mult timp Argentina e pe excedent bugetar.

Multe privilegii ale politicienilor au fost eliminate.

A făcut numeroase de-reglementări care își fac văzute efectele rapid. De exemplu, în Argentina era aproape imposibil să dai afară un chiriaș. Sub pretextul ajutării chiriașilor, statul a îngreunat enorm de mult închirierea. Rezultat? Mult mai puțini proprietari voiau să-și închirieze apartamentele. Așa că Milei a eliminat complet toate reglementările privind închirierile. Și ce să vezi au venit buluc ofertele de închiriere. Atât de mult, încât în Buenos Aires au scăzut chiriile în ciuda inflației.

Rata sărăciei a continuat să crească, dar acesta este efectul pe termen scurt al reformelor de care Argentina avea nevoie.

Milei nu pare că se oprește aici. Dimpotrivă. Și-a fixat ca obiectiv să facă din Argentina cea mai liberă țară din lume. Acolo unde celelalte state se întrec în planificare centrală a economiei sub numele de 'politică industrială', Milei nu s-a băgat. A zis că nu știu politicienii mai bine decât antreprenorii în ce să investească și cum să facă afaceri. Și, evident, a funcționat.

Într-o zi sper să avem și noi în România un guvern care să vrea să facă din România cea mai liberă țară din UE. Un loc ocupat, probabil, de Irlanda acum. Din lume va fi greu. Dar măcar din UE ar fi posibil", transmite Claudiu Năsui într-o postare publicată pe Facebook în data de 11 decembrie. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.