Cristian Ghinea - candidat USR pentru funcția de senator - semnalează joi seară că Biroul Electoral Central NU permite ca procesul de renumărare a voturilor din turul întâi al alegerilor prezidențiale să fie filmat.
Totodată, reiterăm că Elena Calistru - președinta ONG-ului Funky Citizens, organizație a cărei sferă de activitate ține de apărarea democrației - a informat în urmă cu scurt timp că Biroul Electoral Central nu permite observatorilor independenți să asiste la renumărarea voturilor din turul întâi al alegerilor prezidențiale, măsură dispusă astăzi de Curtea Constituțională a României.
"Alertă:
Fără filmare, dar cu sacii rupți
BEC a respins propunerea USR ca procesul de renumărare să fie filmat în mod obligatoriu peste tot.
Ce au numărat duminica 180.000 de oameni, de la toate partidele, se renumără acum cu personal auxiliar. Fără filmare.
Totul pentru Marcel.
Ticăloși până la capăt.
Update:
Mai scrie în decizia BEC că dacă sacii de vot au sigiliile rupte asta NU împiedică renumărarea - se va face doar mențiune în procesul verbal", precizează Cristian Ghinea într-o postare publicată pe Facebook.