Germania a arestat, în baza acuzațiilor de spionaj pentru China, un cetățean american care lucrase până de curând pentru forțele armate ale SUA


  • ACP
  • Nov 7, 2024 20:01
  • 587
Germania a arestat, în baza acuzațiilor de spionaj pentru China, un cetățean american care lucrase până de curând pentru forțele armate ale SUA

Autoritățile germane au anunțat joi că a fost arestat un cetățean american în baza acuzației de spionaj pentru China.

Procuratura federală a declarat că suspectul, care a lucrat până de curând pentru forțele armate americane în Germania, a fost arestat la Frankfurt, iar locuința sa a fost percheziționată.  

Martin D., cum a fost prezentat de procuratură, ar fi contactat agenții guvernamentali chinezi și s-ar fi oferit să trimită informații sensibile de la armata americană pentru serviciile de informații chineze, conform unei anchete a serviciului de informații interne din Germania. 

"Inculpatul este puternic suspectat că s-a declarat dispus să desfășoare activități de agent de spionaj pentru un serviciu de informații străin", au afirmat procurorii într-un comunicat. 

Se pare însă că suspectul a fost arestat înainte să transfere vreun fel de date agenților chinezi, conform agenției germane de presă DPA.

Anchetatorii germani au expus anul acesta mai multe persoane suspectate de spionaj în favoarea Chinei și a Rusiei.  

Astfel, autoritățile germane au arestat luna trecută o femeie de origine chineză, care a lucrat pentru o societate de servicii logistice la aeroportul internațional Leipzig/Halle. Ea este acuzată că a furnizat informații obținute de la locul său de muncă unui alt cetățean chinez, Jian G., acuzat totodată pentru că a transmis Chinei informații de la Parlamentul European, în condițiile în care a fost angajat al europarlamentarului Maximilian Krah, membru al Alternativei pentru Germania (AfD).  

De asemenea, în aprilie au fost arestați trei cetățeni germani la Düsseldorf și Bad Homburg, fiind acuzați de transmiterea de informații privind tehnologia militară. (sursa: SCMP)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.