Jurnalista Ioana Constantin atrage atenția că președintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidențiale din acest an, le ia apărarea fraților Tate într-un mod cât mai ferit de ochii celei mai mari părți din electoratul său. Concret, George Simion a postat pe 22 august un mesaj prin care acuză o conspirație "globalistă" care a dus la anchetarea fraților Tate, însă a făcut-o doar pe platforma X (ex-Twitter), departe de majoritatea votanților săi, care utilizează în mod predominant rețeaua socială Facebook.
George Simion sare în apărarea fraților Tate în condițiile în care aceștia sunt acuzați constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, act sexual cu un minor, spălare de bani, influențarea declarațiilor și favorizarea făptuitorului.
"Georgică Simion - căsuțe de Lulea sare în apărarea fraților Tate. Da, în apărarea unora care au dezvoltat cu fete românce o schemă uriașă de proxenetism, în apărarea unora care tratează femeile într-un mod barbar și de o violență tulburătoare, în apărarea unora care exploatau pe net fete minore, unul dintre ei e acuzat că a și violat o fată de 15 ani.
Georgică: 'În cazul meu, în cazul fraților Tate și în cazul fiecărui cetățean român, sistemul judiciar trebuie să acționeze liber de statul paralel obscur și de influențele globaliste și să servească justiția!'.
Aoleu, influențele globaliste! Georgică își tratează votanții cu dispreț pentru că nu scrie mizeria asta ordinară pe Facebook, unde e electoratul lui, scrie pe Twitter unde citesc cei 2 Tate și unde e 'lumea bună', cum crede băiatul cu căsuțe de lulea. Tot acolo unde Andrew Tate se lupta tot cu globaliștii și se Plânge că e Arestat pentru ideologie.
Frații Tate ascund o uriașă rețea de proxenetism și trafic de fete (în general, minore), bine protejată la cel mai înalt nivel. Amintiți-vă pelerinajul ambasadelor la prima lor reținere. Frații Tate aveau/au angajați pentru pază foști ofițeri ai serviciului secret al MAI, până și șoferii lor vin din zona militarizată. Căci, peste tot în lume, nu există trafic de persoane fără protecție la cel mai înalt nivel. Unde duce rețeaua asta? Vom afla doar dacă avem judecători și procurori suficient de puternici, care nu se lasă intimidați de mafioți", scrie Ioana Constantin într-o postare pe Facebook.
Nu este prima oară când George Simion sare în apărarea fraților Tate. În urmă cu 8 luni, prin intermediul unui interviu acordat în Polonia pentru Visegrád 24, președintele AUR George Simion a pus presiune pe justiția din România în cazul fraților Andrew și Tristan Tate, în contextul în care aceștia au fost trimiși în judecată în baza acuzațiilor de trafic de persoane, viol și constituirea unui grup criminal care exploata sexual femei.
Fără a prezenta vreun element care să ofere concretețe celor susținute, George Simion a creionat un scenariu potrivit căruia cazul fraților Tate ar putea fi de fapt fabricat cu scopul de fi acoperite alte subiecte stringente de pe agenda publică, întreaga operațiune fiind pusă în scenă, în viziunea președintelui AUR, de "instituțiile românești", care "sunt slabe și sunt influențate de forțele și de stăpânii lor care se află în străinătate". "Deci probabil că au avut niște ordine din străinătate să investigheze asta", a concluzionat George Simion, continuându-și asaltul, lipsit de argumente, asupra procurorilor care au instrumentat cazul fraților Tate.
În privința discursului brutal al fraților Andrew Tate, merită remarcat că rudimentarul George Simion îi consideră pe aceștia drept un etalon în materie de apărare a valorilor conservatoare. Drept urmare, uzitând de discursul submediocru de care dispune în repertoriu, președintele AUR a început să bâiguie câteva cuvinte despre toxica agendă a extremei stângi, mai precis cea a genului fluid, dând de înțeles că frații Tate reprezintă pentru el un etalon al dreptei conservatoare.
Moderator: În România există cunoscutul caz al lui Andrew Tate. Ce părere aveți despre procesul lui? Există presiuni externe asupra sistemului judiciar din România pentru a fi luat în vizor? Sau vorbim doar despre un curs normal al evenimentelor?
George Simion: Am văzut în cazul nostru, cu privire la partidul nostru, cum au încercat să ne oprească prin dovezi false, trimițând poliția la ora două noaptea și ducându-ne la secție. De exemplu, au spus că am permisul de conducere expirat și permisul meu de conducere este de fapt ok. Asta deși sunt deputat și am imunitate... Așadar, multe, multe lucruri ciudate se întâmplă cu cazul fraților Tate și nu voi fi surprins dacă la final se dovedește că s-a vrut să se acopere alte subiecte cu cazul acestora.
Moderator: De asemenea, frații Tate sunt renumiți în mod special pentru că au ceea ce este considerat a fi idei foarte controversate atunci când vine vorba de probleme precum migrația, precum feminismul. Credeți că ar fi putut exista în România niște forțe care să nu se simtă confortabil că acești oameni vorbesc despre aceste subiecte în țara lor?
George Simion: Din păcate, instituțiile românești sunt slabe și sunt influențate de forțele și de stăpânii lor care se află în străinătate. Deci probabil că au avut niște ordine din străinătate să investigheze asta. Pentru că peste tot în lume acum nu poți avea libertate de exprimare, nu poți spune ceea ce gândești. Poți avea 72 de tipuri de gen și nimeni nu are voie să spună nimic despre asta. Am învățat la biologie că există bărbați și femei. Acum toată lumea zice că poate fi o ceașcă sau am văzut în urmă cu o lună aproximativ 1000 de oameni în Germania lătrând și spunând că vor să fie identificați drept câini. Aceasta este o boală mintală și pe unele rețele poți fi cenzurat pentru că spui asta. Sperăm ca noi, cei din Europa de Est, să putem trezi oamenii și să le spunem că există doar bărbați și femei.
Vedeți video de la 29:15:
Date fiind cele expuse mai sus, reiterăm că Andrew Tate a încercat să-l recruteze pe George Simion pentru a-l ajuta să scape de acuzațiile de viol și trafic de persoane, chestiune relatată de agenția Reuters în februarie 2023, care a citat din documentele depuse în instanță de procurorii români. Tate a instruit doi asociați de-ai săi să-i transmită președintelui AUR George Simion că acuzațiile care i se aduc sunt o înscenare, respectiv că în cazul în care l-ar susține, atunci asta ar fi benefic pentru cariera sa politică, conform stenogramei unei discuții telefonice interceptate de procurori. "Deci să le spuneți cât se poate de clar: Veți primi o grămadă de voturi când Tate vor spune că le-ați luat partea (frații Tate, Andrew și Tristan - n.red.)", i-a spus fostul luptător de kickboxing unuia dintre asociați.