Realegerea Ursulei von der Leyen. Precaritate moral-politică și concubinaj scabros cu ecologiștii sau rezumatul unei debarcări eșuate!


Realegerea Ursulei von der Leyen. Precaritate moral-politică și concubinaj scabros cu ecologiștii sau rezumatul unei debarcări eșuate!

Așadar, von der Leyen a fost realeasă!  

Își păstrează scaunul plasat în fruntea celei mai controversate instituții europene, depozitara celui mai consistent deficit de legitimitate dintre toate structurile unionale, anume Comisia Europeană.  

Își păstrează scaunul, așadar, în ciuda acuzațiilor de presupusă corupție și de manipulare a informațiilor cu caracter public (!), relativ la unele contracte semnate cu firmele din spațiul Big Pharma în timpul pandemiei.

CITIȚI ȘI: Tribunalul Uniunii Europene a constatat că Ursula von der Leyen a încălcat legea atunci când a blocat accesul publicului la contractele încheiate de Comisia Europeană cu marile companii farmaceutice pentru vaccinurile împotriva COVID-19

Își păstrează, așadar, scaunul de comisar șef și absolut vătaf al "executivului" european, grație unei înțelegeri trans-partinice, care îmi pare mai transparentă și mai neverosimilă ca niciodată și care este evident că s-a tranșat între grupurile parlamentare ale PPE, SDE, Partida Verzilor și Renew, ale căror voturi produc fix (!) - ca să vezi! - cele 401 de sufragii care au reconfirmat-o pe controversata Ursula în funcție.  

Întregul aranjament devine și mai evident, fie și numai dacă vom reaminti că von der Leyen a sugerat public - în zilele de dinaintea votului - că nu va operaționaliza "nicio cooperare structurată" cu grupul ECR (din care Alternativa Dreaptă face parte), condus de premierul italian Giorgia Meloni, ceea ce a montat de facto, pentru orice observator avizat, atât reînnoirea angajamentului Comisiei față de obiectivele Green Deal ale stângii ecologiste, cât și acumularea plină de recunoștință a celor 401 voturi favorabile, față de cele 284 împotrivă și 15 abțineri!

Von der Leyen a negociat marți dimineață timp de o oră cu ECR, negociere pe care chiar domnia sa a descris-o ca fiind... "intensă", atunci când a părăsit sala. Explicațiile neconvingătoare, oferite de doamna von der Leyen cu acea ocazie, reformiștilor și conservatorilor europeni, referitoare la amenințările hibride de război venite din partea Rusiei, precum și reacția sa la apelul ECR de a schimba Green Deal și de a restrânge dramatic migrația ilegală, au pecetluit fără doar și poate votul negativ al conservatorilor!

Dincolo de aritmetica votului, însă, un lucru este cât se poate de clar: Parlamentul Europei a votat azi pentru precaritate moral-politică și concubinajul sulfuros cu stânga.

Așteptăm cu interes următoarea mișcare a Parchetului European condus de DNA Kovesi (!), în dosarele care o vizează pe proaspăta realeasă în funcție...! 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.