Deputatul USR Claudiu Năsui atrage atenția că președintele Klaus Iohannis a făcut de râs România la Summitul NATO desfășurat în perioada 9-11 iulie la Washington, absentând, conform fotografiilor oficiale, de la dineul liderilor statelor aliate, eveniment ce a avut loc la Casa Albă.
Nu este singurul episod în care locatarul de la Cotroceni și-a bătut joc la Washington de imaginea și reprezentarea României. Concret, pe lângă absența cu pricina, Klaus Iohannis a transformat Summitul NATO într-un eveniment electoral. Făcându-i campanie președintelui PNL, Nicolae Ciucă, în perspectiva alegerilor prezidențiale din acest an, Klaus Iohannis a reușit să-l strecoare, printre liderii țărilor aliate, la evenimentul intitulat "Ukraine Compact", care s-a desfășurat după o întrunire a Consiliului NATO-Ucraina.
Însă, la dineul de la Casa Albă, Klaus Iohannis nu a reușit să mai aplice aceeași rețetă electoralistă și iresponsabilă din perspectiva imaginii României. Astfel, Iohannis nu a mai reușit să-l strecoare pe Ciucă și la acest eveniment, însă, ceea ce este foarte grav, România nu a mai fost reprezentată de nimeni, așa cum puteți vedea în cele ce urmează. Deși trebuia să participe la dineu, președintele României a chiulit, semnalează deputatul Claudiu Năsui.
"De ce nu a fost reprezentată România la evenimentul NATO de la Casa Albă?
Paginile de pe rețelele sociale ale NATO au dat poze de la dineul de la Casa Albă unde au fost invitați toți șefii de state ai NATO. M-am uitat și eu pe poze să-l caut pe președintele Iohannis. Nu e nicăieri.
Toți șefii de stat sunt prezenți, mai puțin Iohannis. Cum e posibil? N-a fost invitat?
Am investigat puțin. Este absolut incredibil în ce hal ne-a putut umple de rușine cuplul Iohannis-Ciucă. De fapt domnul Klaus Iohannis a fost invitat, așa cum era normal să fie invitat un șef de stat al NATO. Dar nu s-a dus. Exact, a ales să nu se ducă.
L-a trimis în locul lui pe domnul Ciucă ca să dea impresia că ar fi urmașul său la Cotroceni și că s-ar bucura de sprijinul Statelor Unite.
Dar americanii nu l-au primit pe domnul Ciucă. Invitația la dineu era nominală pentru președinți și șefi de guvern. Atât. Iar la ei nu merge cu 'stai să vezi că mi-a dat mie invitația, hai lasă-mă să intru și eu'.
Dar trecând peste rușinea de a forța nota cu Ciucă și de a nu fi primit, totuși de ce nu s-a dus totuși Klaus Iohannis la dineul cu șefii de stat NATO așa cum era normal?
De ce a lăsat România nereprezentată la un eveniment de asemenea importanță?
Ce treburi mai importante avea Klaus Iohannis decât Summitul NATO la care se aniversau 75 de ani de alianță?
Repet, căutați-l în poze și veți vedea că nu-l veți găsiți nicăieri.
Ce nu se vede în poze, dar ce am aflat este și că americanii au fost șocați că nu a venit președintele României la eveniment. Mai ales că știau că se află în Washington. Cum să fii la Washington invitat de președintele SUA la dineu cu șefii de state și să alegi să nu te duci?
Palatul Cotroceni trebuie să clarifice de ce președintele nu a participat la evenimentul de la Casa Albă? De ce a lipsit de la dineul oferit de președintele SUA?
A fost prea supărat că i-au refuzat sinecura pe care o căuta la NATO și s-a gândit să-i pedepsească lăsând România fără reprezentare? Sau a vrut să arate că este supărat că nu i l-au primit pe Ciucă?
Orice ar zice, cuplul Iohannis-Ciucă a reușit să elimine România din poza țărilor NATO. O ultimă rușine pe final de mandat, de parcă toate celelalte nu erau suficiente", precizează Claudiu Năsui într-o postare publicată pe Facebook.