Manageriată de PSD, iar în prezent în mod particular de pesedistul Valentin Ivancea și amazoanele sale, Maternitatea Spitalului Județean Bacău a devenit o arenă a răfuielilor, ceea ce viciază bunul mers al unității medicale. De la reglări de conturi specifice unui clan interlop, la umilirea femeilor internate, doctorița Raluca Grigoriu, aflată în siajul lui Valentin Ivancea, pare să considere că Maternitatea Bacău este tarlaua ei. Despre climatul toxic generat de acțiunile Ralucăi Grigoriu am relatat pe larg într-un alt articol pe care-l puteți citi AICI. Tot în articolul interior am prezentat axa PSD-Ivancea-Grigoriu-Florea, care căpușează politic Spitalul Județean Bacău.
În articolul de astăzi, devoalăm planul criminal pe care doctorița pesedistoidă Raluca Grgioriu se chinuie să-l implementeze de câțiva ani și care i-ar spori autoritatea în cadrul Maternității Bacău și, per ansamblu, la nivelul Spitalului Județean. Acest plan presupune decimarea propriu-zisă a Maternității Bacău. Înainte de a detalia planul cu pricina, este esențial de reiterat că doctorița Raluca Grigoriu este fina managerei Spitalului Județean Bacău, Irina Florea, fostă consilieră locală PSD, respectiv că soțul aceluiași cadru medical e implicat activ în campania candidatului pesedist la Primăria Bacăului, Valentin Ivancea.
În ceea ce privește planul Ralucăi Grigoriu, amintim că, în luna februarie a anului 2019, aceasta voia să desființeze un număr de 50 de paturi de la Maternitatea Bacău, ceea ce a atras furia cadrelor medicale, care, drept reacție, au organizat și un protest. Nemulțumiții au protestat în fața unității medicale, afișând pancarte cu mesaje precum "Eficientizare, nu decimare!", "Maternitatea nu-i uzină!", "Salvați Maternitatea!" și strigând "Jos PSD!", "Fără oameni puși politic în funcții!". (sursa: Ziarul de Bacău)
Scopul planului doctoriței Raluca Grigoriu? Nicidecum de a eficientiza funcționarea Spitalului Județean Bacău. Raluca Grigoriu viza ca odată cu reducerea numărului de paturi, numărul de secții ale Maternității Bacău să fie redus, la rândul său, de la 2 la 1, iar ea să se instaureze drept șefă unică a unității medicale.
În 2019, doctorița Carmen Cruceanu avertiza asupra riscurilor implicate de planul Ralucăi Grigoriu: "Reducerea drastică a numărului de paturi înseamnă suprapopulare, scăderea calității actului medical, risc de infecții nosocomiale. Din fericire, având paturi ca să gestionăm situația, la noi nu s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat în centrele universitare. Vom ajunge să punem două lăuze în pat, pentru că nașterile nu le poți programa! Sau vom fi puși în situația că urgențele care ne vin din teritoriu – tot ce este prematur trebuie să vină la noi! – să le trimitem la Iași, iar pacientul să mai facă 2 ore pe drum, dacă o primește o clinică.
Doamna dr. Raluca Grigoriu pornește de la niște indicatori care nu sunt nici cei mai valoroși pentru un plan managerial eficient, iar unele cifre sunt ireale. De exemplu, fiecare secție de la Maternitate are 10 paturi de rulaj, care normal nu intră în statisticile internărilor, cele de la sălile de naștere și de la sălile de operație. Pacienta nu vine de pe stradă direct în sala de operație".
Asupra măsurii propuse de Raluca Grigoriu s-a pronunțat și doctorița Roxana Calapod: "Dr. Roxana Calapod: S-a spus că rata de ocupare este de 14-15%, când în toate statisticile este de 50%, deci s-a pornit de la un indicator nereal. Acest procent este în toată țara, mai sunt și alte secții cu acest procent. Zilnic, sunt 70-90 de internări, avem perioade mai aglomerate sau mai puțin aglomerate. Deci aceste paturi obligatoriu le blochezi, plus 20 din sălile de naștere… Sunt perioade cu câte 2 paciente în pat, sunt alte perioade mai libere. Ideea este că noi trebuie să ținem pacientele în siguranță în toate lunile din an.
De aceea, reducerea de paturi înseamnă practic reducerea de personal. Calitatea actului medical scade. De altfel, și acum suferă din pricina lipsei de personal. Când vom reduce și mai mult, vom oferi servicii și mai proaste, iar pacienții nu vor fi în siguranță.
În timp, va scădea adresabilitatea, pentru că nivelul de încredere va fi mai mic, serviciile vor fi mai proaste, cu mai puțin personal. În dinamică, lucrurile vor sta chiar mai prost, pentru că nu vor mai fi aceleași încasări.
Trebuie să facem Maternitatea mai accesibilă, că nu înseamnă numai pacientele din Bacău, cele care vin ușor, care mai ajung și la cabinetele private. Sunt foarte multe paciente în mediul rural care uneori nu ajung nici ca să nască la Maternitate. Dacă ne reducem activitatea, practic ele nu mai au nicio șansă. Va trebui să facem cumva să ne ducem spre ele".
Despre planul Ralucăi Grigoriu de a se instala drept șefă absolută a Maternității a vorbit, la acea vreme, doctorița Carmen Cruceanu: "Bineînțeles că noi percepem gestul dr. Raluca Grigoriu ca pe o trădare, pentru că niciodată nu a stat să vorbească cu noi, ăsta este rolul unui manager. E adevărat că sunt conflicte interne, dar analiza ei este superficială și tendențioasă, care folosește doar doi indicatori și neagă complet ceilalți indicatori buni pe care acest colectiv i-a avut. Dacă vreau să distrug și să las o singură secție, să colaborez numai cu cine vreau eu, atunci sigur că prezint lucrurile cum vreau eu". (sursa: Ziarul de Bacău)
Acum, prin nașa Irina Florea, înșurubată politic în funcția de manager a Spitalului Județean Bacău, Raluca Grigoriu speră ca, într-un final, să îi fie pus în scenă planul care stârnise furia personalului medical. Concret, conform surselor Podul.ro, nașa pesedistă Irina Florea a trimis în urmă cu 3 luni la Ministerul Sănătății o propunere ce prevede, printre altele, reducerea numărului de paturi ale Maternității Bacău de la 140 la 90. Implementarea planului cu pricina trenează momentan dintr-un motiv-cheie: campania electorală. Potrivit surselor noastre, Irina Florea a fost avertizată de foștii ei colegi de partid că abordarea unui subiect atât de delicat precum cel ce ține de Maternitatea Bacău este mult prea riscantă în proximitatea alegerilor, Ministerul Sănătății, condus de ministrul pesedist Alexandru Rafila, urmând să dea un verdict ulterior scrutinelor electorale. Însă, în cazul în care PSD va prevala în alegeri, iar Valentin Ivancea va deveni primar al Bacăului, nimic nu va mai putea opri planul eminamente criminal al grupării pesedistoide de la Spitalul Județean.