ALERTĂ! Printr-un proiect publicat pe portalul Guvernului, Rusia emite pretenții acum și în privința Mării Baltice, stârnind îngrijorări în rândul țărilor din regiune


ALERTĂ! Printr-un proiect publicat pe portalul Guvernului, Rusia emite pretenții acum și în privința Mării Baltice, stârnind îngrijorări în rândul țărilor din regiune

Rusia ridică pretenții și în Marea Baltică acum, anunțând că dorește revizuirea apelor teritoriale ruse din regiunea Golfului Finlandei.

Pe portalul guvernului pentru proiecte de reglementări figurează începând de marți un proiect care propune ajustarea graniței maritime a Rusiei din partea de est a Golfului Finlandei și din zona din apropierea orașelor Baltiysk și Zelenogradsk din Regiunea Kaliningrad.

Despre proiect se precizează pe portal că, în cazul în care se concretizează, ar permite "utilizarea zonei de apă corespunzătoare ca ape maritime interne ale Federației Ruse". 

Coordonatele geografice actuale pentru punctele care definesc apele teritoriale ale Rusiei s-ar baza pe o rezoluție adoptată de Consiliul de Miniștri al Uniunii Sovietice în 1985, se spune într-o notă explicativă a proiectului, iar acestea nu ar mai corespunde nevoilor actuale ale Rusiei. 

"Coordonatele geografice ale punctelor au fost cândva determinate din hărți nautice la scară mică compilate pe baza materialelor din lucrări de la mijlocul secolului al XX-lea și nu corespund pe deplin situației geografice moderne", se menționează în nota explicativă.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri într-o conferință de presă că sunt necesari „pași adecvați” din partea departamentelor relevante pentru a asigura securitatea Rusiei în regiunea baltică, pe fondul escaladării tensiunilor.

Premierul finlandez Alexander Stubb a declarat pe rețeaua X că autoritățile țării analizează rapoartele privind zonele maritime din Golful Finlandei. 

"Conducerea politică monitorizează îndeaproape situația. Rusia nu a fost în contact cu Finlanda referitor la această chestiune. Finlanda acționează ca întotdeauna: calm și bazat pe fapte", a continuat Stubb. 

Ministrul lituanian de Externe, Gabrielius Landsbergis, a declarat pe rețeaua X despre document că este "o altă operațiune hibridă rusă în desfășurare, de data aceasta încercând să răspândească teama, incertitudinea și îndoielile cu privire la intențiile lor în Marea Baltică. Aceasta este o escaladare evidentă împotriva NATO și a UE și trebuie să fie întâmpinată cu un răspuns ferm adecvat". 

Ministrul de Externe al Estoniei, Margus Tsahkna, a declarat că Tallinnul este în contact strâns cu Finlanda și Lituania privind această chestiune, urmărind ca demersurile lor să fie "în conformitate cu dreptul internațional". 

"Nu pot exclude că raportul reprezintă o încercare de a semăna confuzie, dar ne păstrăm capul rece", a adăugat acesta. (sursa: AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.