Premierul Benjamin Netanyahu recunoaște că forțele armate israeliene au ucis neintenționat 7 membri ai unei organizații umanitare americane, într-un atac aerian în Gaza


Premierul Benjamin Netanyahu recunoaște că forțele armate israeliene au ucis neintenționat 7 membri ai unei organizații umanitare americane, într-un atac aerian în Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a recunoscut, marți, că forțele armate israeliene au ucis neintenționat mai mulți membri ai unei organizații umanitare americane, într-un atac aerian în Gaza. 

„Din păcate, în ultima zi a existat un caz tragic în care forțele noastre au lovit neintenționat oameni nevinovați în Fâșia Gaza”, a spus el, adăugând: 

„Se întâmplă în război, o vom investiga până la capăt... Suntem în contact cu guvernele și vom face totul pentru ca acest fapt să nu se mai repete”

Printre cele 7 persoane ucise, care lucrau pentru organizația de caritate World Central Kitchen din SUA, se numără cetățeni din Australia, Polonia, Regatul Unit, un cetățean americano-canadian și cel puțin un palestinian. 

World Central Kitchen a declarat că lucrătorii erau în proces de a furniza ajutoare alimentare care ajunseseră luni, pe mare, când au fost atacați în aceeași seară. 

Presa a difuzat imagini cu cei uciși, aflați la un spital din orașul central Gaza Deir al-Balah, câțiva dintre ei fiind îmbrăcați în echipament de protecție cu sigla organizației de caritate. 

„Echipa WCK călătorea într-o zonă unde nu se dau lupte, în două mașini blindate marcate cu sigla WCK și un vehicul neblindat”, a explicat organizația de caritate într-un comunicat. „În ciuda mișcărilor coordonate cu (armata israeliană – n. red.), convoiul a fost lovit în timp ce părăsea depozitul Deir al-Balah, unde echipa descărcase peste 100 de tone de ajutor alimentar umanitar adus în Gaza pe ruta maritimă. Acesta nu este doar un atac împotriva WCK, este un atac împotriva organizațiilor umanitare care acționează în cele mai îngrozitoare situații, în care alimentele sunt folosite ca armă de război. Acest lucru este de neiertat”, a declarat Erin Gore, CEO-ul World Central Kitchen. 

Forțele de Apărare ale Israelului au anunțat într-o declarație că „efectuează o examinare aprofundată la cele mai înalte niveluri pentru a înțelege circumstanțele acestui tragic incident” – detalii AICI

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.