Filmul „20 de zile la Mariupol", regizat de jurnalistul ucrainean Mstyslav Chernov, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun documentar la cea de-a 96-a ediție a Premiilor Academiei Americane de Film.
Documentarul surprinde asediul rusesc asupra orașului Mariupol din regiunea Donețk din perspectiva lui Chernov și a echipei sale în primele trei săptămâni ale invaziei la scară largă. Jurnalistul stă de vorbă cu civili răniți ale căror case fuseseră bombardate de armata invadatoare și surprinde chiar atacul asupra maternității din oraș, soldat cu numeroase victime, printre care și o femeie însărcinată al cărei pântec este pur și simplu despicat în urma unui atac cu rachetă. Femeia și copilul nenăscut mor într-un alt spital la scurt timp după bombardament. Propaganda rusă a acuzat atunci că totul este „regie” ucraineană, dar imaginile și situațiile surprinse de Chernov sunt atât de dure încât nu pot exista dubii în privința autenticității.
Este primul film ucrainean realizat de un regizor ucrainean care a câștigat vreodată un Oscar, scrie The Kyiv Independent.
Chernov a declarat că este onorat de această importantă recunoaștere internațională, dar și că și-ar fi dorit să nu fi fost nevoit să documenteze niciodată invazia din Mariupol.
„Mi-aș fi dorit să nu fi făcut niciodată acest film", a spus el.
„Este primul Oscar din istoria Ucrainei. Și sunt deosebit de onorat. Dar probabil că voi fi primul regizor de pe această scenă care va spune că își dorește să nu fi făcut niciodată acest film. Mi-aș dori să pot schimba acest lucru și Rusia să nu fi atacat niciodată Ucraina, să nu ne fi ocupat niciodată orașele. Mi-aș fi dorit să pot să fiu acum recunoscător faptului că că Rusia nu a ucis zeci de mii de concetățeni de-ai mei."
Chernov este fotograf, fotojurnalist și cineast ucrainean care lucra pentru Associated Press când Rusia a lansat războiul total împotriva Ucrainei.
Documentarul „20 de zile în Mariupol" cuprinde 30 de ore de imagini filmate de Chernov și colegii săi în Mariupol înainte ca echipa să părăsească orașul asediat. Chernov și colega sa de la AP, Vasylysa Stepanenko, au ajuns în Mariupol cu o oră înainte de invazia rusă la scară largă, pe 24 februarie.
De la lansare, în ianuarie 2023, „20 Days in Mariupol" a câștigat premii ale publicului la Festivalul de Film Sundance, Festivalul Internațional de Film Documentar de la Amsterdam, Festivalul canadian de documentare Hot Docs și DocuDaysUA.
Asediul Rusiei asupra Mariupolului, care a durat luni între februarie și mai 2022, a transformat orașul portuar într-un peisaj apocaliptic cu, blocuri distruse și mii de morți.
„Cinematograful formează amintiri, iar amintirile formează istoria", a declarat Chernov la finalul discursului său.
„Nu pot schimba istoria. Nu pot schimba trecutul", a conchis el.
„Dar noi toți împreună, voi - unii dintre cei mai talentați oameni din lume - ne putem asigura că judecata istoriei va fi dreaptă și că adevărul va învinge, iar oamenii din Mariupol și cei care și-au pierdut viața nu vor fi uitați niciodată”.
„Mulțumim Ucrainei. Slava Ukraini."
Chernov are 39 de ani și este originar din Harkiv, un alt important oraș ucrainean ocupat de ruși la începutul invaziei, dar apoi eliberat în urma contraofensivei Ucrainei din toamna lui 2022.