”Istoria nu poate fi înșelată, trecutul joacă un rol principal”, spun adesea oamenii, atunci când vine vorba de relațiile dintre națiuni.
De-a lungul celor 32 de ani de independență a Ucraine, Rusia a încercat constant, în toate modurile posibile să semene ostilitate între societatea ucraineană și statele vecine. Un scop principal a fost, desigur, ”distragerea” Ucrainei de la o apropiere de statele occidentale, pentru a rămâne în siajul Federației Ruse.
Una dintre aceste narațiuni propagandistice a fost explicitată imagistic prin așa-zisa hartă a ”divizării” Ucrainei, pe care, probabil, toți ucrainenii au văzut-o. Facem referire la o hartă a Ucrainei ale cărei teritorii vestice ar fi fost invadate de Polonia, Ungaria și România. Cu toate acestea, iată că Rusia a invadat Ucraina și anexează teritorii, nu statele amintite.
De altfel, în timpul invaziei la scară largă, mai exact, la 4 noiembrie 2022, Putin a dat glas, în discursul său, narațiunii ”pretențiilor teritoriale” ale Poloniei, Ungariei și României.
Aproape imediat, Ministerul de Externe al României a dinamitat narativul mai sus menționat, punctându-i public falsitatea, totodată reafirmându-și ”puternicul sprijin pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute internațional”.
Ampla și relevanta asistență oferită de România
Să remarcăm faptul că, încă din prima zi a invaziei rusești, România a oferit o asistență considerabilă pentru Ucraina, ajutând-o pe multe planuri. Firește, România trece printr-un an electoral extrem de important, ceea ce înseamnă că Rusia va încerca să interfereze în procesul electoral, revărsând cele mai mizerabile narațiuni kremlinopate.
Să NU uităm nici că România este singura țară dintre vecinii de Vest ai Ucrainei care NU a introdus măsuri restrictive pentru exporturile agricole ucrainene, înțelegând prea bine prin ce calvar de proporții trece Ucraina invadată de hoardele rusești.
De asemenea, pentru a ajuta porturile să facă față numeroaselor încărcături generate de creșterea exporturilor din Ucraina pe această rută, România a sprijinit masiv companiile care operează în anumite porturi românești, investind nu mai puțin de 126 de milioane de euro până la finalul lui 2024.
Cu toate că Bucureștiul alege să nu facă publice informațiile referitoare la cantitatea și relevanța asistenței militare acordată Kievului, există zvonuri în cercurile diplomatice despre amploarea și importanța acesteia.
În plus, în convorbirile cu oficialii ucraineni, colegii basarabeni au sugerat în repetate rânduri că acest ajutor merge către Ucraina în tranzit prin R.Moldova.
Ungaria e aliata directă a Rusiei
Dacă România a ajutat și ajută din plin Ucraina, haideți să ne amintim cum s-a comportat Ungaria, care continuă să facă jocurile Kremlinului. Deși ne aflam în plină invazie rusească, o perioadă, Budapesta a negat pe mai multe voci realitatea vizibilă și de pe Lună a invadării pământurilor ucrainene. Viktor Orban nu a găsit de cuviință să condamne îndemnul lui Putin către Ungaria, când criminalul a delirat că maghiarii ar trebui să invadeze zonele de Vest ale Ucrainei alături de polonezi și de români. Mai mult, același Orban a tot cerut un așa-zis ”armistițiu” cu scopul de a legitima ocupația rusească.
În general, Ungaria, care e condusă de aliatul direct al lui Putin, are o imagine de stat pro-Rusia. Cu toate acestea, merită atenție primarul Budapestei – l-am numit pe Gergely Karacsony –, care a rămas cel mai popular politician al orașului încă din 2019, reprezentând ”cealaltă Ungarie” a cărei poziție este aproape necunoscută în Ucraina.
”De fapt, societatea maghiară este foarte divizată și e influențată semnificativ și de propaganda guvernului maghiar, care răspândește și falsuri rusești. Guvernul lui Viktor Orban încearcă să pretindă că el este singurul reprezentant al poporului maghiar, dar nu este cazul. În timp ce Guvernul maghiar se poziționează fățiș ca un prieten al Rusiei, maghiarii sunt în mare parte pro-ucraineni”, a explicat Karacsony, într-un interviu de la sfârșitul anului 2022. ”O parte din electoratul partidului Fidesz al lui Viktor Orban crede cu adevărat în propaganda rusă. Dar chiar și printre alegătorii lui Orban, cei mai mulți nu sunt pro-ruși. Oficial, guvernul de la Budapesta insistă că nu ar fi pro-rus, dar susține ‹pacea›. În tot acest timp, opoziția, care susține Ucraina, este acuzată de propaganda guvernamentală că ar sprijini războiul”, a adăugat el, subliniind că îi este rușine că Ungaria pare să fie de aceeași parte cu Rusia.
Cum a blocat Rusia granița polono-ucraineană
Să analizăm și problemele apărute în relația Ucrainei cu Polonia, care a devenit, recent, destul de ambiguă. În primul rând, trebuie să punctăm că, până de curând, Polonia a fost o aliată consecventă a Ucrainei, oferind o deosebit de importantă asistență activă încă de la începutul invaziei rusești.
Deși Ucraina a avut cândva o luptă veche de un secol cu Polonia, se părea că neînțelegerile din trecut nu mai jucau nici un rol. Dar poate că asta a fost doar o iluzie.
Cu permisiunea autorităților poloneze, încă de la începutul lunii noiembrie 2023, un grup de indivizi blochează granița polono-ucraineană, regizând provocări și împroșcând narațiuni anti-ucrainene. Această situație a cauzat o lovitură nu doar pentru economia ucraineană, cumplit încercată, dar a pus în pericol și capacitatea trupelor ucrainene de a rezista invadatorilor ruși. Asta în condițiile în care, numeroase încărcături destinate Forțelor Armate ale Ucrainei sunt încă blocate la graniță.
În plus, până în prezent, trei șoferi au murit din cauza blocării graniței cu Ucraina. Mii de mașini sunt blocate în rând.
Fostul camionagiu Rafal Mekler
Unul dintre inițiatorii blocadei (care se prezintă drept ”lider” al celor care au cauzat această mârșăvie) este fostul camionagiu Rafal Mekler. Potrivit unor informații, se pare că, în trecut, acesta a zburat în mod repetat în Rusia și Belarus, de unde s-a întors cu niște ambiții politice. Actualmente, scopul lui Mekler este să intre în politica poloneză, prin intermediul unui partid extremist pro-rus. Individul se ocupă cu provocări și propagandă anti-ucraineană.
În 2014 și în 2019, camionagiul a primit permise pentru transportul de mărfuri grele. Începând cu 2016 și până în 2019, a efectuat constant transporturi către Federația Rusă și Belarus. Firma ”Rafal Mekler Transport” a fost înregistrată pe portalul oficial de transport de mărfuri din Belarus. De asemenea, din mai 2022, Mekler s-a înscris într-un grup Telegram cu informații despre cozile la vamă din Belarus.
Interesant e că, în calitate de politician, mai întâi Mekler a prezis o inevitabilă prăbușire a Rusiei, apoi a început să insiste că Polonia ar trebui să-și îmbunătățească relațiile cu Rusia.Cu țara agresoare.
În martie 2022, Mekler a scris că Rusia e slabă și că elitele ei ar trebui să-l elimine pe Putin. Curând după aceea, în aprilie același an, fostul camionagiu a subliniat că Ucraina va obține pacea doar dacă renunță la Donbas și Lugansk, împreună cu Crimeea, recunoscându-le ca teritorii rusești.
În octombrie 2022, același individ a susținut că Rusia pierde, așa că ar trebui să ”cedeze cu demnitate”. Pentru ca în august 2023, Mekler să insiste din nou că așa-zisa ”necesitate a îmbunătățirii relațiilor dintre Polonia și Rusia”.
Ulterior, el a postat pe Tik Tok un videoclip în care a cerut Ucrainei să plătească 100 de miliarde de zloți (echivalentul a 25 de miliarde de dolari) Poloniei pentru asistența oferită de aceasta în timpul războiului.
Potrivit aceluiași Mekler, după război, Ucraina va deveni principalul competitor al Poloniei din punct de vedere economic, în condițiile transferului de producție acolo prin intermediul marilor corporații.
”Confederația” Rusiei din Polonia
Pentru a înțelegere modificările survenite în opiniile lui Mekler trebuie să acordați atenție ambițiilor sale politice. La alegerile parlamentare, el a eșuat, neobținând suficiente voturi.
Ex-camionagiul e lider marcant al partidului ”Confederația Libertății și Independenței” (Konfederacja Wolność i Niepodległości) din regiunea Lublin. Vorbim despre un partid de extrema dreaptă care a devenit foarte activ în toamna lui 2023. ”Confederația” are o poziție deschis pro-rusă iar reprezentanții ei se opun sancțiunilor împotriva Rusiei.
A se reține că șeful suprem al ”Confederației” – Janusz Korwin-Mikke – a găsit de cuviință să viziteze Crimeea ocupată, unde s-a întreținut cu șeful administrației de ocupație rusă – Serghei Aksenov.
De asemenea, în perioada petrecută în Parlamentul European, Janusz a făcut gesturi naziste și a susținut că femeile sunt mai proaste decât bărbații. Probabil a colaborat sau continuă să coopereze cu serviciile secrete rusești.
Devine evident că Rusia se află, indirect, în spatele blocării graniței polono-ucrainene, întrucât aproape toți politicienii ”Confederației” sunt asociați cu aceasta. Ei sunt cei mai mari susținători ai blocării graniței cu Ucraina și profită din plin de actuala situație politică pentru a câștiga popularitate, tocmai pentru a face mai eficient jocurile Moscovei. Reprezentanții acestui partid extremist pretind că acționează ca ”apărători” ai intereselor poloneze, dar, în realitate, ei protejează doar interesele lui Putin și ale Rusiei.
În consecință, retorica și acțiunile lui Mekler, precum și partidul pro-rus și extremist ”Confederația Libertății și Independenței”, pe care-l reprezintă, pun în pericol securitatea națională a Poloniei.