Alex Ștefănescu. Precum în Cer așa și pe Pământ. Amin

”Ai să întâlnești pe cine trebuie să întâlnești”, mi-a spus bunica Ecaterina când am anunțat-o fericită că am intrat la Litere, dar și nefericită de despărțirea de colegii de liceu. Și l-am întâlnit pe Georges și pe tine, Alex. Tu, un copil mare, înfometat de toate bibliotecile lumii, cu mintea și inima pline de iubirea de literatură. Nu ne desprinsesem încă de orizonturile fragede ale adolescenței clădite pe armura viselor. Băteam cu curaj și candoare la porți înalte, deschideam ușile cenaclurilor, atacam subiecte abisale sub pomul cu vrăbii de la Universitate, voi doi și la căminul studențesc și în drum spre... 

Nu vedeam, nu simțeam nici o amenințare până când tu și versurile tale ați devenit un pericol pentru ”băieții” care ne urmăreau pe toți. Energia viselor noastre era puternică, se răspândea în jur, contamina. 

Corespondența din acea vară, a ta cu Georges și a lui Georges cu mine, a dat mult de furcă securității... Ce coduri secrete se aflau în acele comentarii despre fenomene culturale, cărți, filme, situații de viață transpuse în opere de artă? Greu de aflat. La ședința din toamnă din Aula Universității eram în anul II, dar tu puteai să nu mai fii. Plecăciune în veci memoriei celor doi profesori, două conștiințe - Zoe Dumitrescu Bușulenga și Romul Munteanu – ale căror pledoarii au fost adevărate rechizitorii ale regimului. 

Peste două luni erai martorul acelui ”da”, rostit de mine și de Georges. Aveam 19 ani și momentul acelui ”da” mi-a dat o pereche de aripi în plus. Decizia capitală a vieții mele. 

Peste ani, când fiecare dintre noi urmam diferite căi profesionale, amintindu-ne acele clipe, Georges a spus: ”Alex e în ADN-ul nostru!” Iar când i-am dus în 2015, ”Eminescu. Poem cu poem”, a completat: ”Și-a câștigat locul în patrimoniul național. Numele lui rămâne pe veci alăturat lui Eminescu”. Câtă dreptate avea! Citindu-te, urmărindu-ți drumurile vieții și ale carierei, constatam, cu câtă bucurie, că afinitățile nu s-au pierdut ci s-au consolidat. 

Ai continuat să fii același magnet al bunătății și generozității, necruțător cu pseudovaloarea, descoperitor al valorilor autentice. Iubeai universul cu toate formele sale de viață. Inteligența ta nu era doar a minții strălucite ci și a inimii! Te-ai sădit la propriu în fiecare pom plantat în grădina ta! Ce dialoguri fantastice cu cireșul, cu merii, cu păsările și cu animalele! Tu ai onorat, Alex, lumea în care te-ai ivit, cu bucurie și iubire! Ți-aduci aminte când mi-ai spus că te îngrași din lăcomia cu care te bucuri și cu care privești frumusețea lumii?! ”Mi le asum ca pe ceva personal, mi-ai spus, și le îngrămădesc pe toate în mine! Când n-o să mai aibă loc, probabil c-o să mă sparg!”

În vremuri în care oameni cu care credeam că împărtășesc aceleași gânduri, idei și sentimente, s-au depărtat, tu ai rămas. Cu umorul, cu candoarea, cu frumusețea ființei tale. Mi-ai spus cândva la telefon: ”Vino să vezi! Mi-am făcut o livadă de cărți și o bibliotecă de cireși!” 

Am împărtășit același crez în puterea artei și a culturii, în esența divină a spiritului creator. Mulțumesc pentru prețuirea atât de generoasă pe care n-ai încetat s-o exprimi! Cuvintele tale au însemnat și înseamnă mult pentru mine. 

Pun în îmbrățișarea acestor clipe care te urcă în altă dimensiune, toată forța tinereții noastre, pe care n-am pierdut-o, ci am sublimat-o, am desăvârșit-o pentru totdeauna, în toate orizonturile vizibile și invizibile, după legea supremă a universului: ”Precum în Cer așa și pe Pământ. Amin”.

Dumnezeu să te odihnească printre Luceferii Lui!